A doua etapă a proiectului Casa e trasloco (2) / Casă și strămutare (2), începe joi, 2 noiembrie, de la ora 18.00, la Galeria Helios unde va avea loc vernisajul expoziției antropologului italian Francesco Marano, profesor la Universitatea Basilicata din Matera, oraș desemnat Capitala Europeană a Culturii pentru anul 2019, iar vineri, 3 noiembrie, de la ora 14.00, la Galeria Mansarda a Facultății de Arte și Design, se va desfășura conferința sub titlul generic „Relația dintre antropologie și artă contemporană” susținută de același invitat, Francesco Marano.
Evenimentele marchează împlinirea a 300 de ani de la nașterea lui Francesco Griselini (1717-1787) și sunt rezultatul primei părți a proiectului Casa e trasloco (1) din iulie 2017 – o călătorie de studii, „Pe urmele lui Griselini”, ghidată de Asociața Prin Banat, la care au participat artistul vizual Sandro Bracchitta (Ragusa, Sicilia) și antropologul Francesco Marano (Matera). Ultima etapă, Casa e trasloco (3), va încheia ediția a 3-a Diplomatic Art cu o expoziție a lui Sandro Bracchitta, în anul 2018.
Diplomatic Art este un proiect internațional care promovează în principal artiști din țările care au Consulate Generale și Onorifice în Timișoara și România.
Mai mule detalii despre proiectul Diplomatic Art puteți găsi aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!