Daciana Sârbu i-a lansat această provocare primarului Timişoarei la un eveniment derulat de Asociaţia Salvaţi Copiii, prin care s-a donat un incubator performant Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara, în valoare de 40.000 lei şi alte echipamente necesare nou-născuţilor.
“Îi lansez domnului primar o provocare – să-şi ia angajamentul că în acest an încep lucrările la spital. Noi vom aduce din nou aceeaşi sumă de bani din partea Guvernului, cu condiţia să vă luaţi angajamentul să începeţi procedura administrativă şi birocratică şi să ne lăudăm că avem cel mai modern spital din România. Eu mi-am luat angajamentul, ca şi până acum. Sper să ne revedem când încep lucrările la spital”, i s-a adresat Daciana Sârbu primarului Timişoarei.
La rectificarea de buget din acest an a Guvernului, deputatul PSD Sorin Grindeanu a susţinut că va face diligenţele necesare petru a se da încă o dată cei 5 milioane de lei pentru demararea proiectului. Şi primăria a pus 5 milioane de lei, dar construcţia spitalului nu a demarat, de aproape un an şi jumătate.
“E greu să susţinem investiţia numai din propriul buget. Contăm pe faptul că şi Guvernul României va veni cu o cotă parte de finanţare a acestui proiect. Banii sunt aşteptaţi când şi pot fi cheltuiţi – după ce există un contract de execuţie. La ora actuală suntem în faza în care s-a făcut studiul de fezabilitate, suntem în faza de parcurgere de achiziţie. Vom trece cât de curând la execuţie. E nevoie de bani, va fi nevoie de sume mari, nu va fi uşor să susţinem proiectul doar din resurse proprii. Sunt convins că vom avea parte de o cotă din finanţare din partea Guvernului României. Nu mai e mult până vor demara lucrările – aproximativ o lună. Fiţi convinşi cu toţii că noi facem tot ce ne stă în putinţă, cât de curând vom marca începerea lucrărilor şi vă invităm să fiţi prezenţi la acel eveniment”, a spus primarul Timişoarei Nicolae Robu.
Practic, licitaţia electronică s-a încheiat, au participat opt firme şi una a ieşit câştigătoare. Acum urmează procedurile normale, perioada contestaţiilor şi, într-o lună, se va putea da drumul lucrărilor.
„Cel mult două săptămâni până la o lună poate dura. În cazul în care cineva contestă licitaţia, atunci se respinge. În mod normal, în vreo lună s-ar putea demara construcţia spitalului”, a spus Robu.
„A trecut un an şi jumătate de la demararea procedurilor. Ăsta chiar e un record. Important e să se înceapă astfel încât la rectificare să prindem suma de bani”, spune Sorin Grindeanu, deputat PSD de Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!