Restricțiile de pe drumul dintre Coșava și Coșevița cauzate de tăierea copacilor cu risc de cădere vor fi în mai multe etape de scurtă durată, primea fiind programată să înceapă luni, de la ora 9:00. În ceea ce privește cealaltă cauză a închiderilor de trafic, lucrările la drum, data de începere a acestora urmează să fie anunțată ulterior.
„Pe parcursul săptămânii viitoare, pe DN 68A între Coșava și Coșevița, jud. Timiș, vor avea loc operațiuni de tăiere și înlăturare a arborilor periculoși pentru siguranța rutieră, din apropierea drumului național. În timpul operațiunilor, pentru perioade scurte de timp, traficul va fi oprit. De această activitate se ocupă Ocolul Silvic Coșava, care a marcat anterior arborii înclinați deasupra părții carosabile și prezintă risc de cădere. Operațiunile vor începe luni, 4 septembrie, în jurul orei 9, și se desfășoară în baza unui protocol de colaborare dintre CNAIR și RNP Romsilva.
Tot de săptămâna viitoare, pe același sector, antreprenorul Axela Construcții va relua lucrările de reparații la carosabil, suspendate în prima parte a lunii august ca urmare a traficului intens de pe acest sector. Vom reveni cu o informare cu privire la data de începere a lucrărilor”, precizează reprezentanții DRDP Timișoara.
Lucrările fuseseră abandonate la o zi după ce au început
Inițial, lucrările de pe DN68A au început pe 31 iulie, dar din cauza ambuteiajelor create au fost abandonate încă din a doua zi. Cozile ajunseseră de la Coșava până aproape de Făget, lucru care a adus multe comentarii negative din partea șoferilor.
„Valorile foarte mari de trafic îngreunează intervențiile de pe DN 68A în zona Coșava, motiv pentru care lucrările de reparații se vor sista până la finele zilei de astăzi, urmând să fie reluate la o dată pe care o vom anunța ulterior. Drumul național care leagă nodurile rutiere Margina și Holdea are trafic de autostradă, nefiind proiectat pentru asemenea valori de circulație. Aceste lucrări sunt esențiale pentru menținerea viabilității drumului în condiții de siguranță”, transmiteau, pe 1 august, reprezentanții DRDP Timișoara.
Trimite articolul
XUrsi, lilieci si alte specii!