În altercaţie au fost implicaţi doi elevi, iar un al treilea a încercat să-i despartă. Surse din liceu spun că, înainte cu o zi, elevul agresat vineri s-ar fi legat de celălalt. Acum, s-au îmbrâncit pe coridor. Conform surselor, se pare că părinţii şi elevii s-ar fi împăcat, dar timp pentru o acţiune în instanţă dintr-o parte sau alta mai este.
Elevii au 12 ani, sunt din clasa a şasea. Se pare că s-a ajuns şi la lovituri, dar toată îmbrânceala a durat 40 de secunde…
„Toate lucrurile sunt sub control. S-au ciondănit doi elevi în timp ce noi deschideam concursul acesta. Mama, alertată, a dat apel la 112. Între timp şi părinţii s-au întâlnit, am făcut comisia de cercetare. Tot ceea ce s-a petrecut s-a văzut pe camerele de supraveghere. Au venit semnale că elevii sunt deja împăcaţi, părinţii la fel, noi le scădem notele la purtare. Cel puţin aşa au venit la noi semnale, că doi părinţi s-ar fi împăcat. Încă nu ştim nici noi, până luni au timp să dea în judecată. Nu m-am aşteptat, chiar unul dintre copii este foarte liniştit. A fost o hârjoneală între copii, dar şi-au cerut scuze”, spune directoarea colegiului, Speranţa Cătană.
Citiți principiile noastre de moderare aici!