Potrivit celor care au asistat la incident, tinerii au fost reclamați jandarmilor de către un alt spectator, care ar fi sesizat că aceștia sunt băuți. Imediat, unul din ei a fost luat pe sus de doi jandarmi, însă prietenul tânărului a sărit în ajutorul acestuia, încercând să îl scape din mâinile oamenilor legii. Cei doi jandarmi au chemat întăriri, iar trei colegi l-au placat și pe cel de-al doilea tânăr. Întregul incident a durat minute bune, pe acordurile melodiei Mica Țiganiadă, timp în care unii spectatori care se aflau în preajmă au fugit îngroziți.
Cu foarte mare greutate, jandarmii au reușit să îi scoată din piață pe cei doi tineri, chiar dacă aceștia le spuneau că au venit la concert și că nu deranjau pe nimeni, doar vroiau să se distreze.
Contactați de tion.ro, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș susțin că ambii tineri erau băuți și îi deranjau pe ceilalți spectatori.
„Erau în stare de ebrietate cei doi tineri și nu sunt acceptați în astfel de locații. Îi deranjau pe ceilalți spectatori. Au fost luați pe sus. Mai mult ca sigur au fost conduși la noi la sediu”, a declarat, pentru tion.ro, Cristian Marc, purtătorul de cuvânt al IJJ Timiș.
Conform acestuia, cei doi au fost sancționați pentru adresare de injurii și refuz de legitimare cu 1300, respectiv 1000 de lei.
Concertul aniversar Phoenix a fost organizat de Primăria Timișoara în Piața Libertății și a costat 20.000 de euro. Accesul spectatorilor a fost gratuit. Show-ul oferit de municipalitatea timișoreană în cinstea lui Nicu Covaci s-a suprapus cu a doua zi a Revolution Festival, eveniment care, de asemenea, a fost finanțat parțial de municipalitate cu 200.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!