Marţi dimineaţa, conform reprezentanţilor Aquatim, muncitorii care lucrează la reabilitarea zonei Unirii au spart un branşament pe strada Eugeniu de Savoya. Apa a inundat întreaga zonă, până la sediul PNL de pe strada Vasile Alecsandri.
Reprezentanţii societăţii de apă-canal Aquatim spun că au fost solicitaţi să intervină după ce muncitorii care lucrează la reabilitarea străzilor din centrul istoric au rupt un branşament.
„A apărut un defect. Muncitorii care lucrează la reabilitarea zonei centrale au rupt un branşament pe strada Eugeniu de Savoya. Noi, ca să remediem defecţiunea am lucrat sub presiune, au deschis colegii mei un hidrant care era pe strada Vasile Alecsandri, conductele sunt perpendiculare. S-a luat această decizie de a se lucra sub presiune, de a se deschide hidrantul pentru că altfel ar fi trebuit să se oprească apa şi ar fi fost o zonă foarte mare afectată. Branşamentul a fost reparat, iar hidrantul a fost închis. Odată cu deschiderea hidrantului s-a spălat şi reţeaua de apă din zonă”, ne-au declarat reprezentanţii Aquatim.
Nici nu a fost bine remediată această defecţiune, că muncitorii din zona Pieţei Unirii au cauzat un alt incident, de această dată mult mai grav: ei au rupt un branşament de la o ţeavă de gaz. În câteva minute, mirosul a umplut zona şi i-a făcut pe mulţi timişoreni care traversau şantierul să se grăbească şi chiar să se teamă de o eventuală explozie.
Furnizorul E.On a trimis în zonă o echipă care a lucrat pentru remedierea defecţiunii. Conform reprezentanţilor E.On, muncitorii au rupt şi aici un branşament de la o ţeavă de gaz, afectând două imobile din apropiere. Problema va fi rezolvată în scurt timp, au mai dat asigurări cei de la E.On.
“Echipa de intervenţie a E.ON Gaz Distribuţie s-a deplasat de urgenţă la faţa locului şi a luat toate măsurile de siguranţă care se impun în astfel de situaţii, fiind întreruptă alimentarea cu gaze naturale la imobilele nr.2 şi 3 de pe strada Florimund Mercy. Echipele E.ON Gaz Distribuţie au demarat imediat lucrările specifice de remediere a avariei, serviciul de distribuţie a gazelor naturale urmând să fie reluat, cel mai probabil, în cursul acestei zile”, ne-au transmis cei de la E.On.
Citiți principiile noastre de moderare aici!