Hotărârea Guvernului pentru „aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții «Autostrada Timișoara-Moravița», județul Timiș” intră în ședința de guvern de miercuri, la șapte zile de la redactarea sa, la șase zile de la deschiderea procedurii de consultare publică și în ultima zi în care mai pot fi trimise propunerile, sugestiile și opiniile.
Traseul autostrăzii care va lega Timișoara de Belgrad are, pe teritoriul României, o lungime de 72,93 km, la o lățime a platformei de 26 de metri.
Valoarea investiției, cu tot cu TVA, este estimată la 14,6 miliarde de lei (2,93 miliarde de euro), TVA inclus, iar execuția ar trebui să dureze patru ani.
Despre autostradă
Autostrada va traversa Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta și Moravița.
Va fi împărțită în trei loturi:
- primul între actualul nod de pe A1 de la Remetea Mare (km 0) până la 600 de metri după intersecția cu DJ 693B (km 35+670);
- al doilea, până la DN 57 (km 69+160)
- tronsonul trei va reprezenta ultimii trei kilometri și jumătate până la punctul de trecere a frontierei, unde va fi realizată și o nouă vamă.
„Autostrada Timișoara – Moravița va contribui la dezvoltarea conexiunilor rutiere existente în zona Municipiilor Timișoara și Moravița, contribuind, de asemenea, la conectivitatea la rețeaua europeană de transport TEN-T. (…)
Pentru situația în care execuția tronsonului 3 va fi întârziata este prevăzut un drum temporar în lungime de circa 2 km care va asigura legătura dintre nodul rutier Moravița si DN 59 în scopul utilizării actualului punct de trecere a frontierei”, se arată, printre altele, în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
Contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate a fost semnat încă din martie 2020 cu Search Corporation SRL – Egis România SA. Valoarea inițială a fost de 8,7 milioane de lei, fără TVA, însă prețul a fost majorat, în ianuarie 2023, până la 10,1 milioane de lei, adică aproape 2,5 milioane de euro, fără TVA.
Documentația ar fi trebuit finalizată inițial în doi ani, dar a fost prelungit și termenul, de mai multe ori.
Acordul de mediu, la rândul său, a fost aprobat în martie 2024.
Licitația pentru proiectare și execuție ar urma să fie lansată în această toamnă, din ce a declarat ministrul Sorin Grindeanu.
UPDATE. Guvernul a aprobat proiectul
În ședința desfășurată miercuri, Guvernul României a aprobat proiectul privind indicatorii tehnico-economici ai viitoarei autostrăzi spre Serbia.
„Banatul va avea o nouă autostradă! Încă o etapă importantă pentru construcția autostrăzii Timișoara – Moravița a fost parcursă, după ce Guvernul a aprobat, astăzi, indicatorii tehnico- economici.
Cei 72,93 km ai acestei autostrăzi, care va asigura legătura dintre Timișoara și Moravița (frontiera româno-sârbă), vor avea un important impact în consolidarea economiei din zona de vest a României”, a transmis ministrul Sorin Grindeanu, după aprobare.
Trimite articolul
XVinovat este Simonis si PSD-ul si Grindeanu pentru ritmul in care se misca lucrurile cu autostrazile in Romania
Expediat repede, pentru că atunci când va fi deschisă centura de sud, care are doar o bandă pe sens, așa cum a dorit PSD pentru a reduce costurile, va deveni foarte aglomerată. În acel moment, Grindeanu va vorbi despre autostrada aceasta ca fiind soluția pentru problemele cu centura de sud, chiar dacă cel mai probabil nu va fi construită înainte de 2030…
cea mai scumpa autostrada din tara, 2 miliarde pentru 70 de km de sosea de viteza pe campie
Praf electoral in ochi. Atat.
Ca sa nu mai pierdem timpul aiurea, hai sa mai vorbim despre acest subiect inainte de inaugurare. Care mai apuca.
Foarte bine, bravo. Dati-i bataie cu implementarea. Va contribui mult la dezvoltarea zonei.