Oamenii care locuiesc în Berini povestesc că neînțelegerile dintre ei și vecinii lor romi ar fi izbucnit în urmă cu mai mult timp. Cei din urmă au tot luat lemne de pe terenurile celorlalți. Inițial pentru a se încălzi, iar când au văzut că nimeni nu le spune nimic au început să taie pentru vânzare.
„Aici este o problemă socială, romii fiind un pericol social pentru noi, locuitori ai acestui sat. Revolta romilor, căci a fost o revoltă, ei au premeditat acest moment. Au venit înarmați din cap până în picioare cu arme albe. Motivul? Românii nu le mai permit acestora să fure. Doresc să specific clar că acești infractori au defrișat întreaga Rezervație naturală Lunca Pogănișului. Au taiat la inceput din lemne pentru familie, apoi, văzând că nimeni nu le spune nimic și nu îi împiedică să facă acest lucru, au continuat, dar de această dată pentru a vinde masa lemnoasă”, povestește o cititoare tion.ro.
Problema a fost sesizată de nenumărate ori autorităților, spun locuitorii din Berini, însă fără niciun rezultat.
„Pădurea a început sa dispară, atunci am luat primele măsuri, eu, personal, mai întâi. Pentru că aici se află multe specii de flori, rare și pe cale dispariție, am apelat la toate instituțiile acreditate. Fără niciun răspuns concret. Fiecare mă trimitea la altă instituție, spunându-mi că nu ei sunt cei care se ocupă de Rezervație. Este vorba despre Garda de Mediu, Agenția Națională de Mediu, Garda Forestieră. Apoi am fost la Jandarmerie, au fost extrem de deschiși, au venit de vreo câteva ori patrulând prin zonă. Poliția de la Sacoșu Turcesc a fost de fiecare data anunțată, a venit de vreo câteva ori. În rest, noi, proprietarii, am pândit pădurea, am prins infractorii. Poliția de la Sacoș nu ne-a ajutat aproape deloc. Anul trecut însă au avut loc mai multe spargeri de locuințe. Ok, am spus. Până aici! Au fost prinși de atâtea ori și nu li s-a făcut nimic, au început să ne sfideze intrând chiar și în casele oamenilor. Ce va urma? Iată ce a urmat… Ultima sesizare am făcut-o la București, la Ministerul Justiției. Am fost chemată la Poliție mai apoi să dau o declarație pentru cele sesizate de mine. Am primit răspuns că totul este în ordine, m-au asigurat că s-au luat măsuri, că vor trimite patrule, etc. Nu am văzut nimic. Rezultatul? Cel de acum. Satul Berini a devenit un loc periculos pentru cetățenii lui. Dacă nu se vor lua măsuri, infracționalitatea va înregistra, în următorii ani, cote alarmante”, adaugă cititoarea tion.ro.
Tensiunile din localitate au ieșit la iveală vineri, cu puțin înainte de miezul nopții. Membrii unei familii s-au luat la bătaie cu o parte dintre romi, iar unul dintre români a tras un foc de armă în plan vertical. Reprezentanții IPJ Timiș spuneau la momentul respectiv că nouă persoane au fost implicate în încăierare, iar opt au ajuns în arest. Sâmbătă noaptea, ordonanțele au expirat, iar anchetatorii au decis să îi elibereze pe cei opt, pe care i-au pus sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că tânărul de 36 de ani care a făcut uz de arma pe care o deținea legal a acționat în legitimă apărare.
Articole pe aceeași temă:
Scandal cu focuri de arma in Timis. Opt persoane au fost retinute, printre care si mai multi romi
Citiți principiile noastre de moderare aici!