Pe podul pietonal de lângă Parcul Copiilor s-a dat liber, și în acest an, la iubire. Nu curge iubire pe Bega, dar apa poartă cheile lacătelor cu care îndrăgostiții și-au ferecat dragostea.
„Podul Îndrăgostiților” a fost pregătit miercuri, 14 februarie, de Valentine`s Day pentru cei care vor să-și mărturisească iubirea. Acțiunea a fost pusă la cale de clubul Rotaract Timişoara Cetate. Încă mai puteți veni pe acest pod să vă mărturisiți iubirea prin prinderea unui lacăt de Pasarela „Ioan Polen”, adică podul pietonal de lângă Parcul Copiilor. Cei de la Rotaract vă pun la dispoziție și lacătele, așa că nu trebuie decât să fiți… îndrăgostiți. Organizatorii vă așteaptă acolo până la ora 16, cu lacăte și baloane colorate.
„Vă invităm cu drag să prindeți un lacăt, simbol al iubirii și angajamentului – o amintire demnă de a fi prețuită pentru întreaga viață”, transmit tinerii rotarieni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!