Viceprimarul Timisoarei Adrian Orza a declarat, miercuri, că odată cu semnarea acestui protocol magistraţii vor putea decide, în funcţie de caz şi de gravitatea infracţiunilor, să condamne anumite persoane la muncă în folosul comunităţii şi nu la ani de închisoare.
Infractorii vor lucra neremuneraţi, un anumit număr de ore, stabilit de instanţă, la Retim, Horticultura, Drumuri Municipale şi alte societăţi comerciale aflate în subordinea Consiliului Local Timisoara.
“Este vorba despre persoane condamnate penal pentru infracţiuni minore. Nu este vorba despre cei condamnaţi pentru omor sau alte fapte grave. Odată semnat acest protocol magistraţii vor putea decide să îi condamne la muncă în folosul comunităţii, în loc să îi trimită la puşcărie”, a afirmat Orza.
Odată ajunşi la locul de muncă, infractorilor li se va face instructajul de protecţie a muncii şi vor fi integraţi în echipa de lucru, ei urmând să fie supravegheaţi de un reprezentant al Serviciului de Probaţiune, un reprezentant al societăţii unde vor lucra şi un poliţist local.
Viceprimarul Timisoarei a mai spus că aceste persoane vor primi un echipament pe care va scrie “serviciu în folosul comunităţii” şi, dacă nu se vor prezenta la muncă ele vor trebui să îşi ispăşească pedeapsa cu închisoarea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!