“Obiectele sunt vise, oameni pe care îi cunoşti, lucruri pe care le-ai citit, obiecte din trecutul tău, din istoria ta. Pentru că obiectele nu sunt întotdeauna chiar obiectele respective. Mircea Stănescu le transformă în obiecte cotidiene. Orice lucru face întotdeauna trimitere la altul şi legătura dintre îngeri şi ochelari de carton argintiu nu mai este chiar bizară. Obiectele devin realitatea ta”. Aceasta este doar o cheie posibilă de înţelegere a expoziţiei care va deschide noul sezon de evenimente în Galeria Calina.
“Inwards”, expoziţia artistului Mircea Stănescu, va avea vernisajul luni, 17 septembrie, între orele 18-20, şi va rămâne în spaţiul de artă contemporană din centrul Timişoarei până în 25 septembrie 2012.
Mircea Stănescu a absolvit Universitatea de Artă Bucureşti, secţia tapiserie, şi face parte dintre artiştii pregătiţi în laboratoarele experimentale ale Atelierului 35 din Sibiu şi Bucureşti, moment în care face trecerea la desen, instalaţie şi fotografie. A ales să lucreze şi să expună la extremele sistemului de artă: în muzee – Muzeul de Artă din Bucureşti (1990), Muzeul Brukenthal din Sibiu (1996, 1999), Muzeul de Artă din Cluj (1998), MuseumsQuartier din Viena (2002), în spaţii alternative – la The Fabrik Workshop and Museum din Philadelphia (1993), Fundaţia La Napoule, Franţa (1996), ‘at the Brewery Project’ Los Angeles (1999) şi galerii – Galeria Christine Koenig din Viena (2006). A participat la Trienala de Desen de la Wroclaw, Polonia (1992), la Bienala de la Novi Sad, Serbia (1999), la Periferic 3, Iaşi (1999). “De cele mai multe ori, Mircea Stănescu foloseşte experienţa şi logica vizuală personală pentru a produce o artă literalmente reflexivă şi contemplativă. Lucrările poetice, cu accente umanist – existenţialiste i-au impus o joacă cu memoria necunoscută şi radicalitatea temporalităţii, context în care artistul ia decizia izolării artistice. Pe parcursul ultimilor ani, demersul artistic se mută în atelier, iar preocupările lui merg în direcţia reprezentărilor autobiografice, bazate pe criterii foarte personale, asociate cu decizii intuitive. În atelier, Mircea Stănescu a scăpat de sub dictatura artei pentru a accepta tipologii fragile, efemere, dar familiare, cum ar fi umbra, oglinda, fumul, memoria sau limita”, punctează realizatorii evenimentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!