Potrivit listei primite de Primăria Timișoara de la Administrația Fondului de Mediu, din municipiu s-au înscris 1.361 de persoane cu 1.395 de automobile vechi. Acestea urmează să primească prin e-mail notificări cu privire la documentele justificative pe care trebuie să le transmită Direcției Fiscale a Municipiului Timișoara pentru validare.
„Vă rugăm să respectați instrucțiunile primite de la DFMT, pentru a fi siguri că procedura de validare decurge fără probleme. Pentru a continua procedura, este necesar ca toți cei înscriși să aibă creat cont pe site-ul DFMT. Așadar, îi rugăm pe cei care încă nu au cont creat să se înscrie pe site-ul www.dfmt.ro. DFMT va verifica documentele depuse de persoanele înscrise. În cazul în care acestea sunt conforme cu cerințele programului, beneficiarul stimulentului pentru casare va primi încă o notificare, prin care va fi îndrumat să contacteze Primăria Municipiului Timișoara, în vederea semnării contractului de finanțare.
Este important de menționat că numai DUPĂ semnarea contractului de finanțare cu PMT, beneficiarul stimulentului va putea proceda la casarea autovehiculului uzat la un operator autorizat în acest sens. Ulterior, beneficiarul va avea responsabilitatea de a radia automobilul din evidența poliției și de a încărca actele de casare și de la poliție în aplicația DFMT, pentru a fi scoase din evidențele acesteia. Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara va transmite decizia de scoatere din evidentă a automobilului atât proprietarului, cât și Primăriei Municipiului Timișoara, în vederea virării primei de casare în valoare de 3000 RON”, precizează reprezentanții primăriei.
Ar mai fi de menționat că beneficiarii stimulentului de casare se angajează, conform ghidului de finanțare, să nu achiziționeze un autoturism cu norma de poluare Euro 5 sau inferioară în următorii trei ani.
Erau disponibile fonduri pentru mult mai multe mașini
Programul Rabla Local a început la finalul lunii iulie, iar înscrierile s-au derulat până acum o săptămână, pe 29 septembrie 2023. Municipiul Timișoara primise de la AFM un buget care acoperă prima de casare pentru 4.700 de vehicule uzate. Potrivit listei primite acum de primărie, se vor acorda doar 28,9% dintre aceste prime. Cu toate acestea, Timișoara a fost de-a lungul întregului program pe locul doi la nivel național ca număr de autovehicule înscrise în program, după Cluj-Napoca. Stimulentul acordat pentru casarea și radierea unui autovehicul uzat este de 3.000 de lei, din care 600 de lei sunt din fonduri proprii ale Primăriei și 2.400 de lei din finanțarea alocată prin Fondul pentru mediu.
„Prin intermediul Programului privind casarea autovehiculelor uzate (Rabla Local) vom elimina din circulație peste 30.000 de mașini (la nivel național – n.r.) care poluează și, totodată, cetățenii beneficiază de 3.000 de lei oferiți în schimbul renunțării la aceste autovehicule mai vechi de 15 ani cu o normă de poluare Euro 3 şi/sau inferioară”, a precizat, într-un comunicat de presă al AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, președintele instituției.
Citiți principiile noastre de moderare aici!