De acum încolo şi profesorii vor trebui să fie mai exacţi şi să uite semnificaţia “sfertului academic”. Să lase problemele dintre ore, să le pună punct când se sună, oricare ar fi ele, şi să meargă la copiii cu care au ore, fără să mai întârzie.
Vor fi controlaţi dacă sunt prezenţi la ore atunci când se sună. La începutul lunii martie vor începe controalele din partea Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Inspectorii vor fi atenți dacă profesorii intră la oră fixă la clasă. Acesta va fi numai un aspect al controalelor de la inspectorat, vor mai fi şi alte teme ce vor fi urmărite de inspector.
„Ne propunem inspecții generale timp de patru săptămâni, inspecții de revenire tot timp de patru săptămâni, avem apoi inspecții tematice timp de cinci săptămâni, după care se trece la monitorizarea examenelor naționale timp de șase săptămâni și inspecții speciale timp de opt săptămâni. Inspecțiile vor avea loc la începutul lunii martie”, spune Aurelian Sima, inspector şcolar general adjunct de Timiş.
Unitățile la care se va merge în control vor fi stabilite în următoarea perioadă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!