Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, anunță că o nouă „luptă” juridică a fost câștigată de administrația pe care o conduce. Este vorba de povestea iscată la Horticultură, pe tema Consiliului de Administrație, unul dintre protagoniști fiind fostul director executiv, Andrei Drăgilă.
„Instanța ne-a dat câștig de cauză și a decis că schimbarea Consiliului de Administrație al Horticultura s-a făcut legal. Fostul Consiliu de Administrație al Horticultura, o societate cu foarte multe probleme, a depus, la finele anului trecut o acțiune în instanță. Membrii acestuia erau nemulțumiți că am considerat că nu mai putem continua așa. Și nu cu ei”, anunță edilul Timișoarei.
În mai 2021, Adunarea Generală a Acționarilor a societății Horticultura, formată din consilierii locali, s-a întrunit pentru a demite Consiliul de Administrație și a fost votat și noul CA al Horticultura, cu titlu interimar. În vechiul consiliu erau Ionuț Gaiță – președinte, Andrei Drăgilă, Ramona Olteanu, Diana Sandu și Adina Popovici, alături de Daniel Paraschiva – studii de management și economie, Mihaela Calescu – studii de agronomie, Alexandru Mateuț – jurist, Căiță Panici – studii de agronomie, Alexandra Mălăieș – studii de management, Anca Megan – economist și Rudolf Gräf – studii de arhitectură.
Din CA-ul interimar al Horticultura, care a administrat societatea din mai până în noiembrie 2021, au făcut parte Daniel Paraschiva – studii de management și economie, Mihaela Calescu – studii de agronomie, Alexandru Mateuț – jurist, Căiță Panici – studii de agronomie, Alexandra Mălăieș – studii de management, Anca Megan – economist și Rudolf Gräf – studii de arhitectură.
Din noiembrie 2021 au intrat în consiliul de administrație al societății Gabriela Ioana Gunter, Anca Megan, Alexandra Letiția Mălăieș, Rudolf Graef, Ioan Alexandru Mateuț și Dana Raluca Dobrescu.
Pe 21 ianuarie, noul Consiliu de Administrație (CA) al Horticultura a decis revocarea lui Andrei Drăgilă și din funcția de director general al societății. Membrii CA au constatat că Andrei Drăgilă nu și-a îndeplinit obligațiile legale, asumate prin contractul de mandat, imputându-i, printre altele, faptul că a lăsat parcurile orașului de izbeliște și că nu a căutat niciodată surse alternative de venit, bazându-se doar pe contractele cu municipalitatea.
Andrei Drăgilă conducea societatea Horticultura de aproape 40 de ani. Locul lui Andrei Drăgilă este ocupat interimar de ing. Dan Rusu, care de-a lungul timpului a deținut diverse funcții de management în companii naționale și internaționale. Noul director interimar al societății va trebui ca, în primul rând, să realizeze un inventar și să identifice posibile surse de venit. În același timp, Consiliul Local Timișoara va lansa concursul deschis pentru ocuparea acestei funcții.
„Acum avem un consiliu nou și un nou director interimar, care au început să facă ordine, la propriu. Horticultura va fi din nou societatea care ne va face mândri de orașul florilor, indiferent cu cât de multe procese vor încerca să ne oprească”, mai declară Fritz.
Chiar dacă instanța a decis să nu dea curs chemării în judecată a Horticultura, chemare depusă de Ionuț Gaiță, Andrei Drăgilă, Ramona Olteanu, Diana Sandu și Adina Popovici, decizia nu este definitivă.
Pe aceeași temă:
USR a făcut troc pentru scumpirea gigacaloriei la Timișoara? Acuzațiile viceprimarului Cosmin Tabără
Trimite articolul
Xrevoluția bunei guvernări = userizarea administrației publice
-
ai postat un mesaj, ai primit 1 leu, semintele acelasi gust are… viata merge inainte, pe langa tine 🙂
fosila de Andrei avea pretentia si tupeul ca dupa 40 de ani de directoras perioada in care spatiul verde s-a degradat ireversibil sa mai ramana director până il scotea cineva cu picioarele inainte. In orice tara civilizata esti director 2,- 3 mandate dupa care iti iei valiza si pleci sa-ti plimbi nepotii, nu esti dictator pe viata dupa modelul altora
Nu stiu cum dar cam in toate instanta da dreptate administratiei Fritz, prin urmare ceea ce multi acuza e doar CANCAN….
-
Parca in urma cu o saptamana instanta a decis ca Fritz trebuie sa plateasca din buzunar 5000 lei. Asta e doar unul dintre procesele pierdute. Cu organigrama primariei si cu plata retroactiva pentru cei disponibilizati din primarie de Fritz, sa nu mai vorbim. Dar tu ca usr-ist vezi numai “succesuri”… La puscarie cu voi!
-
Dupa ce va baga pe voi, PeNaLii,merg si usristii 😏
-
Vezi cazul BIHOR, unde este pnl. Acolo ai ordin de la interlopul roibu sa tii pliscul inchis! Mai bine 5 muncitori, decat 20 de putori! Da numarul dosarului sa verificam!
-
-
Lasa fotbalul, ca miine-poimiine incepe campania electorala si fritzi are nevoie de lipitori de afise.