Daniel Malbert își preia mandatul la Timișoara după 4 ani petrecuți la Koln, în Germania, ca director al Institutului Francez de acolo. De formație filologică, profesor de germană și formator FLE (Français Langue Etrangère), noul director al Institutului Cultural Francez din Timișoara a predat în Franța 10 ani, apoi a lucrat la Ministerul Culturii, la departamentul lingvistic, dar și în cadrul unor programe ale UNESCO.
Prezentarea sa oficială în noua misiune la Timișoara va avea loc peste câteva zile, urmând ca IFT să facă public CV-ul noului manager. Daniel Malbert îi succede în această funcție lui Thierry Sete.
Citiți principiile noastre de moderare aici!