În acest sfârșit de săptămână, pompierii timișeni au controlat la sânge mai multe cluburi din Timiș. S-au dat amenzi de sute de mii de lei, iar în mai multe localuri din Timișoara s-au constatat și deficiențe privind existența și funcționalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor. Printre acestea se numără și clubul Heaven.
Cu toate acestea, angajații localului au instructajul PSI la zi, lucru pe care vor să-l știe toată lumea. Și pentru că o fotografie face mai mult decât 1.000 de cuvinte, pe pagina de Facebok a clubului Heaven a fost postată o galerie foto cu imagini din timpul instructajului.
De asemenea, reprezentanții clubului le-au explicat vizitatorilor Heaven că spațiul are un număr adecvat de ieșiri de urgență.
„Sunt cinci la număr și toate marcate cu semnul obligatoriu «EXIT», iar în caz de urgență, există persoane special antrenate din personalul clubului care să va îndrepte spre ieșirea cea mai apropiată de dumneavoastră”, a transmis conducerea clubului.
Articole pe aceeași temă:
Amenzi de sute de mii de lei de la ISU pentru patronii de cluburi din Timisoara si Lugoj
Citiți principiile noastre de moderare aici!