Cei patru lideri de județ care au venit la Timișoara au fost Dinu Iancu Sălăjeanu, Ilie Bolojan, Iustin Cionca și Romeo Dunca, reprezentând Sălajul, Bihorul, Aradul și, respectiv, Caraș-Severinul. Împreună cu aceștia, au mai fost prezenți și alți aleși locali și membri ai birourilor politice județene liberale. Potrivit unui comunicat de presă al PNL Timiș, aceștia au vorbit despre „experiențele locale atât în domeniul administrației, cât și la nivel politic, pe plan județean”.
„Am invitat colegii președinți de Consilii Județene pentru o întâlnire cu aleșii locali liberali din Timiș, pentru a dezbate pe chestiuni administrative și perspectivele pentru anul viitor, an electoral. A fost un schimb de idei, propuneri, dar și nemulțumiri, toate fiind constructive. Am discutat despre reformele ce trebuie propuse pentru a finaliza proiectele de la nivel local, perspectivele ca reformele să fie duse la bun sfârșit într-o eventuală coaliție pentru anul viitor. Trebuie să ne propunem niște obiective pe care dorim să le facem pentru România. Chestiuni concrete, proiecte clare și să coagulăm în jurul nostru forțele politice pentru a ne calibra strategia viitoare”, transmite Alin Nica, președintele PNL Timiș, potrivit comunicatului de presă amintit.
Este nevoie de curaj pentru o reorganizare teritorială
Un prim subiect discutat de liberalii prezenți la Timișoara a fost unul tot mai discutat în spațiul public: reorganizarea administrativ-teritorială. Concluzia peneliștilor: „este nevoie de curaj politic”. În rest, ar mai fi fost abordate și teme legate de PNRR și de finanțarea proiectelor prin Compania Națională de Investiții, dar s-au dat și „sfaturi politice”.
„Nu vă fie frică de întâlnirea cu electoratul. Trebuie să le arătăm realizările noastre. Nu am avut niciodată atâtea proiecte ca până acum. Trebuie să avem curajul să mergem printre oameni”, a transmis Iustin Cionca, președintele CJ Arad.
Tot de proiecte și rezultate a vorbi și Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.„Rezultatele unui partid sunt suma rezultatelor locale. Trebuie să ținem frontul și să facem ce ține de noi. Este nevoie de echipe puternice. Este important cum ne prezentăm în guvernările unde avem răspunderi. E important ce face fiecare ales primar. Dacă administrezi bine, le poți da celorlalți cetățeni exemplu și pentru alte localități. E foarte importat să rămânem uniți! Trebuie să ne respectăm între noi și să ținem aproape unii de alții”, a adăugat liderul din Bihor.
Dinu Iancu Sălăjanu, liderul județului Sălaj, a făcut referire și la „principii și valori”.
„Este foarte important ce facem noi. Cu bani puțini putem face lucruri mari. Eu asta am dorit să arăt la CJ Sălaj. Trebuie să ne luptăm cu armele pe care le avem și să câștigăm alegerile de anul viitor. Trebuie să avem strategie și politici de implementare a strategiei”, a spus Sălajanu.
Dunca și Nica au vorbit și de colaborarea cu PSD
În ultimii doi ani, pentru a rămâne la guvernare, PNL s-a aliat cu PSD. Această colaborare, mai ales în contextul în care sondajele arată că PNL a fost depășit de AUR ca preferință de vot, nu poate ieși din calcul. Pe de o parte, Romeo Dunca, liderul PNL Caraș-Severin, dând exemplul județului său, spune că liberalii nu trebuie „să se ascundă în spatele social-democrațiilor”.
„În Caraș-Severin, cetățenii au ales schimbarea. Electoratul trebuie să vadă că avem aceleași intenții liberale, nu trebuie să ne ascundem după PSD, trebuie să arătăm clar că suntem și rămânem liberali. Prin această coaliție, oamenii trebuie să înțeleagă că politica ne-a adus împreună spre binele României. Suntem PNL, nu ne amestecăm cu PSD. Nu trebuie să ne ducem pe direcția valului, ci să rămânem liberali, pentru asta am fost aleși”, ar fi declarat Dunca.
Pe de altă parte, Alin Nica este de părere că PSD trebuie să arate că este dispus să facă reforme.
„Pentru a avea în continuare o coaliție cu PSD, după alegerile din 2024, eventuala colaborare trebuie să își propună reforme ample ale statului român, altfel nu avem cum să justificăm în fața cetățenilor o alăturare contradictorie din punct de vedere ideologic. Asemenea dezbateri trebuie să fie organizate în continuare, local, dar și național, fără subiecte tabu și fără rețineri în a ne spune părerea”, a concluzionat liderul liberal timișean.
Trimite articolul
XPNL = PSD aceasi mizerie
-
Nu stiu ce tot incearca PNL sa faca, ori sunt de-a dreptul limitati in gandire (ca sa vorbesc frumos) ori extrem de rupti de realitatea Romaniei. Prin jegurile de miscari politice facute in ultimii doi ani au distrus Romania pe termen lung, tara care va cadea prada in ghearele AUR. Deci sa va fie clar la toti PeNaLii – voi sunteti singurii vinovati pentru viitorul sumbru al Romaniei. Oamenii v-au dat votul lor, alaturi de USR, iar voi v-ati ceva pe votul lor si pe dorintele electoratului. Cat de nesimtit sa fi? Cred ca niciun sondaj nu va arata adevarata intentie de vot de la anul. Fiti pregatiti, la ultimul vot ati fost surprinsi de AUR. Sunteti prea hoti si ignoranti pentru a putea intelege realitatea romanilor, traiti in lumea voastra paralela. Nu va mai faceti atatea planuri pentru ca veti fi VARZA la alegeri. Pana si jegurile de la PSD sunt mai conectati la votanti decat voi si ii respecta mai mult.. doar pentru voturj, evident, dar le pasa de ei. Voi…. vai de steaua voastra :)) la anul dispareti din peisaj 100%
treaba e simpla: reforma administrativa care sa implice regiunea vest cu capitala la Timisoara pe baza de PIB si de nr de locuitori. Orice altceva e egal cu 0.
PNl a aruncat cu excremente ani de zile in sediul PSD .PNL cu Werner, Catu, Orban, Ciuca , Goaghiu. Vela. sunt de neincredere.Nu se poate face in plan cu doctorul de la Politie ori cu Ciolacu, Grindeanu, Tudosie SRI a dus tara intr-o directie granita Acesta este pretul platit de ei sa scape de dosarul foarte greu.Romanii au devenit Cobaii Americii, a Olandei, a Germaniei.
AUR
-
Da, la anu’. Ne facem deja bagajele.
Ce nu facem noi pentru a tine de scaun!
Cand vorbeste Bolojan taci si asculti cu atentie, cand vorbeste Nica iti vine instant greata si iti vine sa vomiti… diferenta ca de la cer la pamant intre cei doi.
Puterea si ciolanul, restul…praf in ochi !!!!!
PNL se sinucide pt o bucata din ciolan.