Întâlnirea va avea loc joi, 15 noiembrie, cu începere de la ora 17.30, fiind organizată la iniţiativa preşedintelui Consiliului Consultativ de Cartier Fabric, Constantin Ilena-Savulov. Se va discuta în principal despre mediu şi salubrizare, starea imobilelor din zona istorică, ordine şi linişte publică, dar cei prezenţi vor avea ocazia să expună şi alte probleme cu care se confruntă.
La şedinţă vor participa şi reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din cadrul municipalităţii, care vor prelua problemele cetăţenilor şi le vor răspunde la subiectele aduse în discuţie.
Consiliul Consultativ de Cartier Fabric acoperă zona cuprinsă între: Kogălniceanu – Telegrafului – Dorobanţilor – Modern – Crişan – Timocului – Tigrului – Lunei – Câmpului. Orice locuitor din zonă este binevenit la întâlnirea de joi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!