Conferinţa va fi susţinută miercuri, 26 septembrie 2012, de la ora 18:30, de prof. Monica Varga, în cadrul programului Cafe text din Bastionul Cetăţii Timişoarei, Corp A.
“Adevărata cunoaştere de sine e aventuroasă şi dificilă, dar reprezintă drumul spre realizarea fiinţei umane. Grecii antici ne-au lăsat drept mostenire indicii preţioase despre cum putem descoperi şi parcurge drumul interior, depăşind obstacolele iminente. Ulise e simbolul omului care călătoreşte spre Ithaca, spre Patria interioară sau centrul fiinţei, e omul care se cucereşte pe sine zi de zi şi care învinge doar atunci când devine Regele propriului destin. Cum putem aduce în viaţa noastrî inteligenţa şi spiritul inţeleptului Ulise, dând astfel un sens profund fiecărei acţiuni? Care sunt învăţăturile cuprinse în Odiseea? Cum pot ele să influenţeze viata omului care îşi duce traiul în secolul al XXI-lea?” se/ne întreabă conferenţiara.
Accesul publicului la prelegerea care oferă posibile răspunsuri este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!