Îi recunoşti pentru că mulţi dintre ei sunt încă în doliu. Ceea ce i-a adus la o întâlnire oficială a fost doar gândul că, undeva, între cei pe care îi vor vedea acolo, respiră şi trăieşte, poate, persoana dragă care le-a murit…
Timişoara a găzduit, sâmbătă, conferinţa internaţională a beneficiarilor de transplant din zona de vest şi prima întâlnire din vestul ţării între pacienţii transplantaţi şi familiile celor de la care au fost prelevate organe. Nu se cunosc între ei, nu ştiu cine de la cine a primit organul salvator sau cine cui i-a salvat viaţa. De o parte sunt cei care se bucură în fiecare zi de existenţă şi mulţumesc în fiecare secundă pentru bucuria de a fi aici datorită gestului unor oameni care şi-au învins durerea. Iar de celalată parte sunt familiile celor care au fost în moarte cerebrală şi de la care medicii, cu acceptul lor, au prelevat organe.
Povestea Angelicăi Mitra este unică, dar durerea ei este identică cu a celorlalţi care au pierdut pe cineva drag. „Accidentul soţului meu a avut loc în 7 iunie. Eu eram în Germania, la băiatul nostru, el urmând să vină după mine. Dar nu a fost aşa. A fost lovit de o maşină condusă de un tânăr. Soţul meu mergea cu bicicleta, că ne îngrăşasem şi ne decisesem să facem mai multă mişcare. După accident, soţul meu a fost adus de la Lupeni la Timişoara şi eu am venit imediat aici. L-am mai prins în viaţă, dar nu conştient. În 10 iunie a intrat în moarte cerebrală şi eu am fost imediat de acord să i se preleveze organele pentru că ştiam că salvez vieţi. Noi nu vorbisem niciodată în timpul vieţii lui despre asta, dar de câte ori auzeam despre oameni care acceptă să doneze organe îi admiram şi spuneam că ai nevoie de putere să treci peste durere şi să accepţi prelevarea de organe de la un om drag. M-aş bucura să îi cunosc pe cei care au primit de la soţul meu rinichii şi ficatul. Sunt convinsă că soţul meu trăieşte prin ei şi aş vrea să-i chem la noi acasă, să ne cunoască prietenii…”, a povestit, aproape plângând, Angelica Mitra. Alături de ea mai sunt câteva familii îmbrăcate în negru. „Pierderea acestor oameni s-a transformat în viaţă pentru alţii şi trebuie să le mulţumim. E important ca ei să-i cunoască pe pacienţii care au beneficiat de transplant pentru că în acest fel realizează mai bine că mulţi oameni trăiesc încă doar datorită acceptului lor”, a explicat şi asist. univ. Dan Ilincariu, coordonatorul Programului de Transplant din Timişoara. Alături de acesta, la conferinţă s-au aflat şi preotul Dan Cosmin, de la parohia Spitalului Judeţean, prof.dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Timişoara, prof.dr. Ovidiu Golea, şeful Clinicii de Hemodializă de la Spitalul Judeţean Timişoara, și zeci de pacienţi care au beneficiat de transplanturi, din întreaga ţară. Ei pledează pentru donarea de organe şi pentru redeschiderea Centrului de transplant de la Timişoara.
Anul acesta, la Spitalul Judeţean din Timişoara au avut loc 18 prelevări de organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală. Ultimele două au avut loc la finalul acestei săptămâni. Toate organele sunt recoltate şi trimise către centrele de transplant de la Bucureşti şi Cluj, unde pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare din întreaga ţară beneficiază, în funcţie de compatibilitate, de organele prelevate.
Pacienţii cu transplant sunt amenintaţi de co-plata medicamentelor imunosupresoare
După ce au avut şansa de a beneficia de un organ pentru transplant, iar statul a cheltuit sume uriaşe pentru a-i ajuta timp de mai mulţi ani, noua lege a sănătăţii, care impune pacienţilor co-plata unor medicamente, pune în periocol viaţa celor care au beneficiat de transplant de organe.
„Dacă întrerup acest tratament cu medicamente imunosupresoare, şansele lor de a trăi în continuare scad”, a declarat coordonatorul Programului de Transplant de la Timişoara.
În România au beneficiat de transplant de organe aproximativ 2700 de persoane.
„Pentru noi, co-plata medicamentelor imunosupresoare ar însemna cam 500-600 de lei pe lună. Dacă decizia de co-plată se va aplica şi pacienţilor transplantaţi, care trăiesc şi din pensii de doar 300-400 de lei şi nici nu pot lucra din cauza problemei de sănătate, atunci ne gândim la o formă de protest”, a declarat şi Gheorghe Berinde, preşedintele Asociaţiei Beneficiarilor de Transplant din Zona de Vest.
Centru de transplant la Timisoara
„Avem spaţiile necesare, pregătim personalul medical specializat, am înţeles că spitalul a primit recent şi o masă specială pentru aceste cazuri şi sperăm să repornim, cât mai repede, transplantul de rinichi în vestul ţării”, a mai declarat asis.univ. Dan Ilincariu. Acesta a fost un alt subiect abordat în cadrul conferinţei de sâmbătă, referitor la redeschiderea Centrului de transplant de la Timişoara.
Şi conducerea Spitalului Judeţean Timişoara a pornit motorul acţiunii de redeschidere a centrului de transplant renal la Timişoara printr-o întâlnire cu responsabilii din domeniu, în care s-a decis desemnarea unei echipe. Conform statisticilor, în vestul ţării peste 600 de persoane fac dializă şi ar avea nevoie de transplant renal.
„Întâlnirea de la Timişoara reprezintă un uriaş pas înainte în această activitate nobilă a transplantului. Este o întâlnire de o emoţie aparte pentru că absolut toţi cei care participă, medici, pacienţi care au beneficiat de această şansă la o nouă viaţă, membrii donorilor care au trecut printr-o experienţă ce nu o poţi compara cu alta, trăiesc emoţii aparte. La reanimare, moartea e o prezenţă permanentă şi ajungi să te întrebi ce este ea. Pentru că aici stă tot secretul activităţii de transplant: să înţelegi că moartea nu e un punct final”, a spus prof. dr. Dorel Săndesc, şeful Clinicii ATI de la Spitalul Judeţean Timişoara, care a subliniat importanţa informării populaţiei asupra acestui fenomen.
Citiți principiile noastre de moderare aici!