În perioada 23-25 mai 2013 la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii “Politehnica” din Timişoara va avea loc cel de-al 8-lea Simpozion Internaţional IEEE de Inteligenţă Computaţională şi Informatică Aplicată (IEEE 8th International Symposium on Applied Computational Intelligence and Informatics SACI 2013). Simpozionul este organizat de Universitatea “Politehnica” din Timişoara, Facultatea de Automatică şi Calculatoare, în colaborare cu Óbuda University, Budapesta, Ungaria.
Simpozionul are succes deosebit în rândurile specialiştilor în domeniile inteligenţă computaţională, mecatronică inteligentă, ingineria sistemelor, conducere inteligentă a proceselor, inteligenţă artificială, sisteme de producţie inteligentă, aplicaţii informatice avansate. La SACI 2013 au fost trimise 127 lucrări ştiinţifice în aceste domenii. În urma unui proces riguros de recenzie coordonat de comitetul tehnic de program al simpozionului, în programul SACI 2013 au fost acceptate 89 lucrări ştiinţifice cu autori din România, Ungaria, Anglia, Belgia, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca, Germania, India, Japonia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Spania şi Statele Unite ale Americii.
Simpozionul se bucură de prezenţa a trei specialişti de marcă, profesorii Barnabás Bede de la DigiPen Institute of Technology, Redmond, SUA, Voicu Groza de la University of Ottawa, Canada şi Gerald Schaefer de la Loughborough University, Anglia. Aceştia vor susţine prezentările plenare cu titlurile “Approximation Properties and Continuous Differentiability of a Class of SISO Fuzzy Systems”, “Model-based Oscillometric Blood Pressure Estimation” şi respectiv “Evolutionary Optimisation of Classifiers and Classifier Ensembles for Cost-Sensitive Pattern Recognition”.
Simpozionul SACI 2013 este inclus în programul manifestărilor ştiinţifice ale prestigiosului Institute of Electrical and Electronics Engineers (IEEE) din SUA. În acest an simpozionul este cosponsorizat tehnic de una din societăţile IEEE, în speţă IEEE Systems, Man, and Cybernetics Society. Preşedintele acestei societăţi IEEE, profesorul C. L. Philip Chen de la University of Macau, China, este unul din cei trei preşedinţi onorifici ai SACI 2013.
Lucrările prezentate în cadrul simpozionului vor fi indexate în bazele de date internaţionale IEEE Xplore şi INSPEC. Simpozionul SACI este indexat de Australian Research Council în categoria C. Cele şapte ediţii anterioare ale simpozionului au avut loc la Timişoara şi au fost apreciate pe plan mondial. Lucrările SACI 2007 şi SACI 2009 au fost indexate şi în baza de date ISI Proceedings, lucrările SACI 2007, SACI 2009 şi SACI 2012 au fost indexate şi în baza de date DBLP. Acest simpozion, lansat în 2004 ca o expresie a colaborării dintre cele două universităţi partenere, se bucură de o unanima apreciere a specialiştilor, lucrările ştinţifice publicate fiind citate în numeroase lucări ştiinţifice, teze de doctorat, invenţii şi rapoarte de cercetare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!