Oficialii municipalităţii spun că au fost de acord cu amplasarea unor corturi în oraş, dar cu condiţia că acestea „să aibă un aspect corespunzător”. Iar amplasarea cortului în care se desfăşoară Târgul de carte Gaudeamus pe platoul din faţa Operei, în Piaţa Victoriei, nu este corespunzătoare după părerea primarului Nicolae Robu.
„Nu este suficient că ceea ce se întâmplă în interior e un lucru pozitiv, un târg de carte. Nu am putut fi de acord cu amplasarea în Piaţa Victoriei a unui cort imens şi urât, care să blocheze aproape în integralitate acel spaţiu dintre Operă şi ceas, ca în alţi ani. Neagreând ideea de a veni cu alt format de cort sau cu corturi mai mici care să fie amplasate pe strada Mărăşeşti sau în altă parte, organizatorii s-au orientat către alte locaţii şi au găsit o locaţie potrivită la mall. Nu se poate bloca Piaţa Victoriei pentru nimic la modul acesta. Nu era normal ca superba Piaţa a Victoriei să fie blocată de un imens cort indiferent ce lucruri pozitive s-ar întâmpla înăuntru”, a afirmat, miercuri, Robu.
La Timisoara s-a deschis Targul de Carte Gaudeamus
Citiți principiile noastre de moderare aici!