Miercuri şi joi, Zilele Carierei, ediţia a doua aşteaptă tinerii interesaţi de ofertele lansate de societăţile prezente. Numele înscrise sunt “cu greutate”, care atrag tinerii dornici de afirmare. “Suntem interesaţi atât de studenţi în primii ani, dar şi de absolvenţi. Primii pot efectua stagii de pregătire la noi, iar dacă sunt interesaţi de continuarea colaborării pot rămâne în atenţia noastră pentru colaborări ulterioare”, am aflat de la reprezentanta unei societăţi timişorene cu activitatea în domeniul automotive.
Pe lângă studenţi, la acţiune pot participa şi liceenii, ei au la dispoziţie standurile Universităţii Politehnica Timişoara unde pot obţine informaţii despre facultăţile componente şi despre posibilităţile de dezvoltare a carierei prin studii universitare. Iar la standurile UPT chiar era lume!
“Deocamdată încerc să văd o posibilitate de internship. Am găsit câteva oferte la societăţi care sunt dispuse să angajeze tineri pentru program redus şi oferă şi salariu. Am depus CV-uri şi sper să primesc un răspuns. Programul îmi convine, pot să şi merg la ore”, am aflat de la Gabriel, student în anul trei la Mecanică.
Evenimentul continuă şi joi, pe lângă discuţiile la standuri sunt programate workshop-uri şi seminarii de prezentare a firmelor angajatoare.
Se pregateste a doua editie a Zilelor Carierei la Universitatea Politehnica Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!