Evenimentul de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a fost marcat prin organizarea unui Congres internaţional cu tema „50 de ani de istorie în educaţie, performanţă şi cercetare”. La Timişoara au fost prezenţi sâmbătă decani de facultăţi de sport de la universităţi din întreaga ţară, pentru a-i felicita pe colegii lor bănăţeni la cinci decenii de existenţă, dar şi personalităţi din lumea sportului. Invitat special a fost Ion Ţiriac. Fostul tenismen a afirmat că pentru performanţă este nevoie de o infrastructură bine pusă la punct, aceasta fiind marea diferenţă dintre perioada de dinainte de 1989 şi cea de acum. „Moştenirea s-a dus de la un regim la altul. În momentul de faţă, sportul este o combinaţie nefericită între privat şi stat. Trebuie să creăm alte surse de talent”, a spus Ţiriac.
În ceea ce priveşte practicarea sportului, fostul mare tenismen consideră că un rol important îl are educaţia copiilor, care porneşte din familie, de acasă. „Acum avem televizorul, internetul ş.a.m.d., care oferă copiilor alte posibilităţi, alte preocupări de petrecere a timpului liber decât sportul. Depinde foarte mult de direcţia pe care părinţii îşi îndreaptă copii, pentru că elevul de astăzi nu mai ştie să facă sport”, a adăugat Ţiriac.
Cât despre investiţia pe care intenţiona să o dezvolte omul de afaceri din topul celor mai bogaţi români la Timişoara, construirea unui mall, Ţiriac a precizat că în momentul de faţă lucrările au fost suspendate din cauza crizei economice globale.
M.M. H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!