Paramedicii de la SMURD din județul Timiș au fost solicitați să intervină, în primul semestru al lui 2017, la 6.527 de cazuri. Cele mai multe solicitări au fost pentru asistarea pacienților cu diferite afecțiuni medicale, urmate de accidente, dar și de asistarea medicală a persoanelor care au suferit diferite traume. Cele mai multe accidente rutiere și feroviare la care au intervenit pompierii paramedici s-au produs în Timișoara – 139, Lugoj, Dumbrăvița și Remetea Mare. În urma acestora au fost rănite 366 persoane dintre care 22 au fost încarcerate. Timpii medii de răspuns la solicitare au crescut anul acesta față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacă în 2016 unui echipaj SMURD îi lua 9,19 minute pentru a ajunge la caz, iată că în 2017 ambulanțele pompierilor au ajuns mai greu la solicitări, cu o medie de 10,30 minute pentru fiecare intervenție.
Interventii si timpi de raspuns in crestere pentru echipajele SMURD, in primul semestru din 2017
Interventii si timpi de raspuns in crestere pentru echipajele SMURD, in primul semestru din 2017
Volum mai mare de lucru pentru echipajele SMURD care activează în județul Timiș. Paramedicii au răspuns, în primele șase luni ale lui 2017, la 6.527 de solicitări, cu șapte procente mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!