Este un nou start pentru inspectorul școlar Aura Danielescu. Cea care a fost la conducerea Inspectoratului Școlar și înainte de „pauza” de doi ani spune că a avut șansa de a se întoarce să „facă lucrurile diferit”. Chiar dacă sistemul de învățământ trece prin schimbări, Aura Danielescu crede în unele dintre acestea, mai ales dacă sunt axate pe copii și profesori deopotrivă. Școlile din Timiș au categoric minusuri, însă pentru noul an școlar speră ca directorii să se implice pentru a acorda minimul necesar elevilor, care să se întoarcă cu bine la auzul clopoțelului în toamnă.

Ați revenit după doi ani în funcție: ce ați găsit bine sau ce ați găsit rău?

A.D.: Doresc să mă concentrez pe ce fac eu, nu pe ceea ce s-a făcut sau nu s-a făcut, am preluat tot ce am identificat în această instituție că a fost bine făcut, acel bine l-am preluat și îl continui. Iar legat de ceea ce nu a fost bine, nu mă pronunț, cred că a fost o perioadă suficient de grea, în care colegii au muncit. Dacă mă raportez la mandatul meu pot spune că este clar o schimbare de optică pentru că asta mi-am dorit eu, mi-am dorit să mai am șansa să mă întorc să fac lucrurile diferit de cum le-am făcut eu, nu alții. Nu știu cât va dura șansa pe care am primit-o, dar sper să fie un timp suficient în care să demonstrez că sunt altfel din puncte de vedere care poate nu au fost cele mai bune, respectiv o altă relație cu colegii din cadrul instituției pe care o coordonez, altfel văzută și înțeleasă, o altă relație de colaborare cu colegii directori, un respect pe care cred că îl arăt mai mult decât am înțeles la momentul acela să îl arăt pentru un program de muncă, pentru respectarea fiecărui om și dorințelor lor, sunt lucruri pe care mi le-am propus să le schimb și să le arăt colegilor că putem să fim o echipă, corecți și determinați să facem lucruri bune, dar într-un mod empatic.

În momentul de față, sistemului de învățământ din Timiș ce notă i-ați da?

A.D.: Eu aș pleca de la a vedea că sistemul de învățământ din Timiș este integrat în acest sistem național, care nu are o notă bună. Deci nota pe care aș acorda-o nu ar fi ca un rezultat a ceva ce nu merge bine doar aici, e ceva național și de aceea sunt schimbări venite una după alta în ultima perioadă, este o încercare clară a ministrului Educației de a face lucrurile altfel, cred că este și o dovadă de curaj. Până la urmă este o lege a educației deschisă public și cred că toți trebuie să ne implicăm să spunem ce nu a cuprins ministrul bine, pentru că va fi mult mai târziu apoi să spunem cum am văzut noi lucrurile. Vreau să cred că vom fi ascultați, noi, cei care suntem la firul ierbii, iar ajustările pe formatul de învățământ nou să se producă. Tocmai de aceea îmi rezerv dreptul să nu dau o notă pentru că schimbarea trebuie să o vedem, era necesară, eu aș schimba mult mai multe și m-aș apleca mai mult asupra copilului secolului XXI, aș vedea copilul obosit de o programă stufoasă, de încercări eșuate de a le reduce, m-aș apleca asupra copiilor care nu au timp să petreacă timp cu părinții lor, i-aș trimite acasă la mamă și la tată să zâmbească și să fie bucuroși de o viață în familie și nu de un surplus general acasă.

Care sunt acele schimbări de care credeți că e nevoie?

A.D.: Dacă este să mă iau după curajul schimbărilor pe care le propune ministrul Educației, am convingerea că nu le poate face deodată pe toate pentru a nu bulversa, cred că echipa lui poate produce efecte mai mici de un impact mare. Eu aș avea curaj să spun și stop temelor acasă, lucrează acasă cei care doresc și pot face acest lucru, care merg pe o linie a performanței venită din dorința lor și de un sprijin în familie, cei care se mulțumesc cu nivelul de la școală ar trebui redați familiei lor și de fiecare dată sunt convinsă că vor fi argumente pro și contra asupra acestei atitudini, dar repet, aș agrea schimbările etapizate, mari, dar aș lua urgent niște măsuri radicale pentru copii, care sunt beneficiarii direcți ai educației. Cred că relația cadru didactic-copil este importantă acum. Pentru că un ministru al Educației și o echipă care nu gândesc că profesorului îi face rău o diminuare a numărului de ore sau programe, fără să existe teama că suntem lăsați deoparte la o anumită vârstă și nu ne mai găsim un loc și fugim dintr-o școală în alta să nu ne pierdem veniturile și orele, iar bagajul încărcat care pleacă spre copil și numărul încărcat de ore, volumul de teme, ar trebui redimensionat. În felul acesta am apropia profesorul de copil, ar face o echipă, fără ca fiecare să-și piardă încrederea. Profesorul se teme în general de pierderea normei, care îl duce în vulnerabilitate. Dar dacă politicile noi, ceea ce vine de acum încolo, vor determina ca fiecare cadru didactic să fie folosit, pentru că până la urmă e un om cu studii superioare, să fie folosit într-o școală la capacitatea pe care o are, nu ar trebui să se teamă de astfel de pierderi.

În septembrie cum va suna clopoțelul în Timișoara? Cum e infrastructura în oraș și județ?

A.D.: Dacă este să am o părere prin prisma funcției pe care o am acum, aș zice că sunt îngrijorată. Nu pot să spun că cele cinci săptămâni care mai sunt până când va suna clopoțelul ne găsesc relaxați, ca în ceilalți ani. Pandemia a avut un rol important și criza economică pe care o trăim face ca în școli să se întâmple ce nu se întâmpla în alți ani. Cumva în acest moment școlile din Timișoara își gestionează spațiile și se pregătesc de noul an folosind toate resursele de care dispun fără a avea un raport egal, fiind imposibil acest lucru, fără autoritățile locale. Eu le-am solicitat autorităților să pună la dispoziția nostră lucrările, investițiile: numeric nu sunt multe, poate ei spun că atât putem, poate comunicarea nu este foarte bună, dar cert este că nu aș putea spune că suntem extraordinar de bine pregătiți. Îmi doresc ca directorii să reușească să pună la punct școlile prin funcțiile pentru care au luptat, pentru care s-au dus la concurs, au primit și lucruri bune și rele. Pentru ei totul este o provocare, este momentul să arate că sunt manageri, trebuie să identifice surse de finanțare și cei care au avut parteneriate și au atras agenți economici vor deschide porțile școlilor probabil mai bine ca alții. Dar rămâne de văzut, sper ca elevii și preșcolarii să aibă parte, deși sunt discriminați – pentru că unii învață în spații mai bune și alții nu – eu totuși îmi doresc ca minimul să fie realizat în fiecare unitate de învățământ.

Sunt unități care se află în acest risc de a nu avea acest minim?

A.D.: Până acum nu a venit nimeni spre inspectorul școlar pentru a cere un ajutor, cu excepția celor de la Palatul Copiilor, care riscă să fie evacuați de la 1 septembrie, mai avem problemele de la Emanuil Ungureanu, insistând să-i sprijinim, sunt problemele generate de autoritatea locală care-i pun în impas pe cei de la Liceul Alimentar, care urmau să părăsească un spațiu în care funcționează de peste 50 de ani. Sunt probleme punctuale, dar deduc că celelalte unități sunt pregătite și directorii înțeleg responsabilitatea funcției și școlile vor fi pregătite.

Câți elevi încep școala în 2022-2023?

A.D.: Suntem undeva la 100.000 incluzând și preșcolarii și fără a avea în vedere copiii care îi preluăm de la creșe. Creșele au fost trecute înspre zona de gestionare a Inspectoratului, cele 19 grupe de creșă au fost arondate la 12 unități de învățământ de nivel gimnazial sau liceal.

În ce alte moduri poate fi ajutată educația? În străinătate, comunitatea se implică, prin voluntariat, în reparațiile de la școală și dotarea unităților de învățământ. La noi… cam timid. Care credeți că e cauza?

A.D.: Românii au un obicei al etichetării: noi ne-am pus în frunte eticheta că suntem oameni în care nu poți avea încredere, și noi ne vedem așa, lipsiți de profesionalism și ne furăm propria căciulă. Sistemul de învățământ are de suferit din această cauză. Dacă un director de școală cheamă părinții la dialog, și unii poate au dorință sau putință, imediat este pus în situația de a fi blamat și considerat un om care are interes, că impune, că solicită, nu am reușit să identificăm o cale de mijloc și nu am reușit să ne unim așa bine în jurul copiilor și a comunității școlare pe care o conducem și din care facem parte – profesori, părinți și elevi, personal auxiliar și neauxiliar. Noi încă plimbăm lucrări între județe și nu avem încredere în noi, dar faptul că s-a dat tonul unei schimbări și trebuie să răspundem toți pentru lucrurile incorecte, fraudulos făcute, nu înseamnă că nu putem avea încredere în lucruri bune și în voluntariat. Dacă directorul face un apel și spune că nu se descurcă și e momentul ca toți cei care au copii să dea o mână de ajutor, imediat am fi percepuți diferit de cum ar trebui. Sper că ne îndreptăm spre bine, acum analizez și eu lucrurile, încerc să văd ce l-a determinat pe directorul respectiv să facă lucrurile în acest fel și să-i fiu un aliat al lucrurilor bune făcute, nu șeful care trage la răspundere.

Ce i-ați spune un elev de clasa I în prima zi de școala? Dar unui profesor?

A.D. I-aș spune că pleacă din familia lui în familie, că este importantă școala pentru el, dar este important ca el să se simtă bine la școală. Este important să meargă pe drumul ales, sprijinit de părinți, cadre didactice, de comunitatea din care face parte. Să spere și să se gândească că totul este bine. Profesorilor le-aș spune că nu ne așteaptă un an ușor din perspectiva schimbărilor, însă dacă dumnealor pășesc în unități zâmbind, cu sufletul deschis și empatici, își vor face viața mai frumoasă, liniștită, și vor merge cu drag la școală. Îi invit să dea tot ce au mai bun și să nu uite că ei formează viitorul și generațiile care ne vor ajuta pe noi să trăim mai bine.