Recent ați atras atenția că sunt zeci de școli în Timiș care nu au autorizație de securitate la incendiu. Există copii și cadre didactice în pericol?
Bineînțeles că există un pericol ori de câte ori o autorizație pentru o situație potențială de risc nu este acordată. Noi avem peste 700 de clădiri ale unităților de învățământ în județul Timiș, dintre care 98 au nevoie de autorizație la incendiu de la ISU. Din cele 98, 50 au demarat procedura de autorizare, care este și ea laborioasă, în sensul în care în prima etapă trebuie întocmit un proiect, apoi aprobat și abia apoi se poate merge la implementarea propriu-zisă a lucrărilor.
Ceea ce pe mine mă deranjează este că din cele 98 de clădiri fără autorizație, doar 50 au demarat procedura de autorizare, sunt într-o fază sau alta, chit că nici ei nu și-au terminat lucrările. Faptul că celelalte 48 de clădiri nici măcar nu au demarat proiectarea e o chestiune pe care nu pot să o înțeleg, context în care am anunțat foarte clar să după luna de miere de două săptămâni cu începerea școlii vom verifica și vom aplica gradual și amenzi în acest sens. Vreau să menționez că din 2019 responsabilitatea pentru toate aceste lucrări patrimoniale este a primăriilor.
Ați atenționat primăriile? Cum mai exact?
Am făcut o adresă în acest sens la primării, inclusiv cu o ședință și o comunicare extinsă. Înțeleg că nu ai bani, dar începi de undeva. Pui niște hidranți, faci niște lucruri. Dar în momentul în care tu nu aloci nici măcar 5-10% din sumă pentru proiect, ce este? Rea-voință? Mi se pare o chestiune ieșită din normele de bună guvernare, de care am de gând să mă ocup.
În cadrul audiențelor pe care le susțineți, care sunt problemele cel mai des semnalate de cetățeni?
De departe, cele mai des probleme semnalate sunt cele ale fondului funciar. Mai există chestiuni și care țin de probleme personale, modul cum anumiți primari sau reprezentanți ai unor instituții publice relaționează cu cetățenii, dar fondul funciar reprezintă partea covârșitoare a ceea ce înseamnă audiențe. Aici gândiți-vă că avem 30 de ani de aplicare a unui fond funciar, uneori defectuoasă.
Sunt multe greșeli făcute în primii ani după Revoluție, au fost primării care au dat mai mult teren decât aveau. Acum a rămas de rezolvat tot ce e mai greu. În plus, niște probleme legislative pe ce înseamnă Legea 87, niște neclarități în punerea în aplicare a acesteia, iarăși complică treaba: rectificări ale unor titluri de proprietate, acordarea unor măsuri compensatorii, punea în executare a unor hotărâri judecătorești. Încercăm și consider că am dinamizat domeniul acesta al fondului funciar, dar mai e mult de lucru și spețele sunt foarte complicate.
Câte dosare au fost finalizate anul acesta de către Comisia de Fond Funciar și câte mai aveți în așteptare?
În acest an, am făcut 146 de dosare privind aplicarea legilor fondului funciar, mai avem 334 de dosare în lucru și încă 320 pe Legea 87 din 2020, ceea ce v-am spus mai înainte. Sunt optimist că până la finalul anului vom mai termina 100-150 de dosare pentru că am impus un ritm de lucru cu raportări săptămânale, iar restul sunt dosare mai complicate, care necesită tot felul de completări, instanțe, și acolo va merge mai greu.
Aveți personal suficient sau v-ar mai trebui juriști?
Personalul este subdimensionat. Timișul este un județ mare, un județ agricol mare, cu multe spețe. Consider că personalul nu este suficient, dar nu cred că avem o variantă în acest sens. Facem ce putem cu ce avem.
Ați luat o decizie privind închiderea unor centre de permanență în Timiș?
Încă nu. Odată finalizat controlul și stabilit prejudiciul, am dispus în luna august Direcției de Sănătate Publică și Casei de Asigurări să stabilească împreună o procedură coerentă și nepărtinitoare prin care putem evalua și vedea ce anume se închide și ce nu. Voi avea o discuție cu ei în acest sens ca să nu fie suspiciuni că unele se închid și altele nu. Intenția mea este să aducem centrele de permanență în media națională, asta înseamnă o reducere a numărului acestuia. Mi se pare că putem folosi mai bine o parte din acei bani tot în domeniul medical. O parte din acei bani nu se justifică cheltuiți pentru doi pacienți pe zi.
V-au fost semnalate probleme mari din partea agricultorilor timișeni în urma secetei prelungite și a unor incendii care au cuprins lanurile de cereale?
Ne confruntăm cu toții cu o secetă pedologică cumplită, am și comunicat că un procent de până la 70-75 din culturi practic sunt compromise, motiv pentru care avem în acest moment un număr mare de echipe, toți oamenii din Direcția Agricolă și APIA merg pe teren să constate aceste daune. Pe de altă parte, avem problema incendiilor de vegetație, care văd că este într-un trend crescător de la an la an. În primele opt luni ale anului 2022 am depășit deja incendiile de vegetație pe anul 2021. Iar în anul 2021 am avut 602 incendii. Haideți să nu o mai dăm cotită, se știe această practică autohtonă de a incendia miriștile pentru a rezolva o problemă cât mai ieftin, doar că ea comportă niște riscuri și niște costuri foarte mari. Să mobilizezi pompieri să stingă acele focuri costă bani și nu puțini. În foarte puține cazuri, oamenii au fost prinși.
Este vorba despre responsabilizarea populației și asta cred că este și în sarcina primăriilor pentru că, în definitiv, totul se finalizează cu o adeverință prin care acel pământ a fost sau nu incendiat, în care de obicei se spune că nu se știe cine l-a incendiat. E o chestiune care cred că ține de mentalitate și de niște obiceiuri care vin din vechime.
Luna trecută, i-ați muștruluit pe viceprimarii Timișoarei pentru că se ceartă și folosesc cuvinte nepotrivite. Cum ați caracteriza activitatea administrației locale?
Cred că activitatea administrației locale se vede de departe că nu este ceea ce ne-am dorit și asta nu o spun ca simplu cetățean, ci o spune tot mai multă lume. Ne confruntăm, în continuare, cu probleme majore, cum este cea a încălzirii, a multitudinii de șantiere prost organizate, se închide artere de circulație într-o manieră în care circulația este efectiv blocată și, în continuare, constat după doi ani de zile, că primăria nu este în stare să-și organizeze o structură funcțională, o organigramă, cu care să lucreze. Hai că pot înțelege chestiunea prima oară, dar a doua, a treia oară, oricine orice îmi spune acolo cineva nu știe să-și facă treaba. Și asta este, din punctul meu de vedere, una din concluziile pe care le am după doi ani de administrație la conducerea Primăriei Timișoara: niște amatori care nu știu să-și facă treaba.
Referitor la certurile din coaliția locală, aici am tras un semnal de alarmă pentru că mi se pare îngrijorător că o coaliție locală, făcută în urma unei alianțe, a unui protocol de guvernare locală, în baza căruia acești oameni conduc, și-au luat funcții, numesc oameni, stabilesc direcții de investiții, pe banii noștri, atât ei, conducătorii ca și salariați și orice cheltuială se angajează tot în baza unei coaliții, ei între ei se șicanează.
De multe ori, PSD, care este în opoziție, ajunge să fie factor de stabilitate și să poată să asigure funcționalitatea Consiliului Local și a Consiliului Județean în plen și acesta este un derapaj de la ceea ce înseamnă administrație coerentă și de bună credință, iei banii, te cerți, nu faci nimic, situația este într-un blocaj. Iar derapajul de limbaj, cu amenințări, cuvinte care poate nu ar trebui să fie în discursul administrației publice, ar fi bine să se facă la partid și nu de pe poziții de prefect, primar, președinte de consiliu județean sau viceprimari. Mă îngrijorează deprecierea discursului public administrativ.
Mai sunteți cu ochii pe parcurile și locurile de joacă din Timișoara?
În măsura în care putem fi, suntem cu ochii și pe parcuri și pe locurile de joacă din Timișoara. Nu ne-am propus să subminăm activitatea în această speță a Primăriei Timișoara, pur și simplu când avem sesizări trebuie să dăm curs acestora și pentru că sunt niște controale tematice, concluziile respective trebuie implementate. În situația punctuală a locurilor de joacă era și este un subiect de mare interes, care îi privește pe copiii noștri, care cred că sunt mai importanți decât orice și de aceea am luat poziție și am fost cât se poate de intransigent pe acest subiect. Suntem și verificăm, veghem, și, în măsura în care constatăm abuzuri, intervenim pe măsura gravității acestuia.
Vegheați și asupra Colterm?
Și la ultima ședință de Colegiul Prefectural, am convocat Colterm ca să vedem cum ne situăm înainte de începerea sezonului rece. Știți foarte bine, Guvernul a ajutat Colterm cu sume imense, 120 de milioane de lei anul trecut pentru a compensa acest preț. Se pare, din ce am perceput până acum, că sunt mult mai bine pregătiți ca anul trecut, nu o să-i mai prindă chiar așa pe nepregătite. Există niște stocuri și mă bucur că le-a venit mintea la cap și au început să prioritizeze consumul de cărbune față de cel de gaz, chestiune dacă se făcea și anul trecut, nu am fi fost în această situație. Rămâne, în schimb, din punctul meu de vedere, o umbră, un mare semn de întrebare și o amărăciune că nu reușim să cumpărăm, nu suntem agreați de Compania Energetică Oltenia ca urmare a neseriozității noastre din ultimii ani. Sunt ultimii la coadă, ca urmare nu avem cărbune decât în măsura în care există ceva resturi rămase după ce restul contractelor-cadru cu restul de primării aflate în aceeași situație sunt închise, adică se livrează cărbune. Noi suntem acolo ca niște cerșetori.
Dacă va fi nevoie, o să cereți sprijinul Guvernului pentru Colterm?
L-am cerut în fiecare lună în acest sens și bineînțeles că o vom face pentru că este o problemă. Când un oraș de talia Timișoarei rămâne în frig, e o problemă care transcende o mediocră administrație locală.
A fost o vară plină pentru angajații de la Pașapoarte. Ce măsuri se pot lua pentru evitarea aglomerației în sezonul estival?
Am doar cuvinte de laudă pentru Serviciul Pașapoarte și consider că și-au făcut treaba, s-au autodepășit și au tras în acest an ca niciodată, au lucrat și sâmbetele, au stat și peste program. Am încercat să nu avem cazuri dramatice în care să nu putem rezolva o problemă, chiar cu o audiență sau cu un ghișeu deschis astfel încât un copil să nu poată pleca cu părinții. E simplu să spui: suplimentăm numărul de locuri. Dar acel număr de locuri, dacă oamenii ar fi mai calculați și și-ar face iarna (n.r. – pașaport) când nu este coadă la Pașapoarte, lucrurile ar fi foarte simple. Nici nu putem să mai angajăm 10-20 de oameni, care să stea după aceea, pentru că într-o lună avem un vârf de sarcini. A fost această psihoză în lunile martie-aprilie cu războiul din Ucraina în care toată lumea a fugit să-și facă pașaport, chit că, Doamne ferește, vreau să spun un lucru: refugiații din Ucraina au venit cu orice act de identitate sau chiar fără act de identitate, adică au fost primiți pe teritoriul României. În cazul unei catastrofe, prin absurd vorbesc, nu e nevoie de acel pașaport ca să te iei să pleci. Eu consider că angajații de la Pașapoarte și-au făcut treaba onorabil. Nu pot decât să îndemn populația să-și facă din timp pașapoarte, să verifice programările, în acest moment deja lucrurile stau mult mai lejer, sunt în față șase luni fără concedii în care ne putem face pașapoarte pe cinci, zece ani.
La Înmatriculări Auto care mai este situația?
Este mult mai bună decât în perioada în care am preluat funcția de prefect. Dacă ar fi să împărțim în două categorii mari de probleme această activitate, este vorba despre Înmatriculări, cu tot ceea ce înseamnă numere, radieri, emitere de certificate, de permise, preschimbare de permise. De la un termen de 91 de zile, am ajuns acum la un termen de 5-9 zile, hai să zicem zece zile, ceea ce este absolut decent. Avem și un ghișeu în care orice urgență se rezolvă cu un număr de ordine luat la fața locului și nu neapărat cu programare on-line. Din acest moment, nu cred că cineva poate să reclame un subiect. Nu vreau să coborâm sub zece zile pentru că trebuie să rezolvăm a doua problemă, care este cea mai acută și grea de rezolvat. Este problema examenului pentru permisul auto. Dacă pentru examenul de sală, programările de fac în 1-2 zile, pentru examenul de oraș, proba practică, în momentul preluării mandatului era de 85 de zile, acum am ajuns la 60 de zile.
Oricum este mult, e un număr finit de personal care examinează. Încerc acum ca o parte din personalul care iată e degrevat la Înmatriculări să fie trimis la școlarizare și să poată fi folosit pentru examenul auto.
Trimite articolul
XBrici, dintr-un singur articol stiu acum ca si prefectul de timis eu un om de nimic, periculos pt viitorul orasului si tarii. Cand un oras de talia Timisoarei ramane in frig pentru ca un partid sa arate votatintilor ca daca nu voteaza cu cine trebuie raman in frig, stii ca deja este un stat esuat. Merg mesajele si articolele astea la prosti? Voi nu locuiti in Timisoara asa e? Deci nu va pasa de ce iasa?
Un frecator de menta cu pareri, platiti regeste, viitor beneficiar de pensie speciala,
nu stiu altii cum sunt, dar mie m-i se pare baiat destept.
daca chiar a studiat tot ce zice in CV.
Recorder: Prețul Tăcerii
Că sa aibe copii măcar apa calda la baie.că altfel nu se spala nici are pe mâini.De înțeles la cit de BOCNĂ e apa la chiuvete,din toamna pina primăvară.
-
De unde ai scos tampenia asta? Ca nu-mi aduc aminte sa se fi laudat robu in campania electorala ca “a montat boilere in toate scolile”! Si nu-mi aduc aminte sa-l fi vazut taind vreo panglica.
ceausescu a reusit. puteti si voi, restul politicienilor! a sfarsit bine!