Lotul 2, de 33,5 kilometri, între Jebel și Moravița, al viitoarei autostrăzi Timișoara – Moravița este aproape de a intra în licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Momentan, a fost făcut ultimul pas premergător procedurii.
„Contractul pentru construcția Lotului 2 al Autostrăzii Timișoara-Moravița intră în procedură de licitație! CNAIR a transmis, astăzi, la ANAP, spre valiare, documentația de atribuire a contractului pentru construcția celor 33,49 de km ai acestui lot cuprins între Jebel și Moravița. (…)
După validarea documentației de atribuire, CNAIR va publica Anunțul de Participare la licitație, în cadrul căruia se va stabili și data limită pentru depunerea ofertelor”, anunță ministrul Sorin Grindeanu.
Contractul va avea o durată de patru ani: unul pentru proiectare și trei pentru execuție. Acesta va cuprinde inclusiv construirea unui pod de 560 de metri peste CF 123 Timișoara – Reșița și DN58B, două spații de servicii, două parcări de scurtă durată, un centru de întreținere și coordonare și două noduri rutiere – unul la DN57B Voiteg și unul la Moravița.
Investiție de aproape 3 miliarde de euro
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) trimisese către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentele omoloage aferente primului lot al autostrăzii săptămâna trecută, evenimentul fiind anunțat odată cu vizita „preinaugurală” a lui Grindeanu pe Centura Timișoara Sud.
Primul lot, de 35,7 kilometri, se va întinde de la actualul nod de pe A1 de la Remetea Mare și va ajunge până la 600 de metri după intersecția cu DJ693B, la Jebel. Cel de-al treilea și ultimul lot va avea trei kilometri, din dreptul localității Moravița și până la punctul de trecere a frontierei nou. Pentru că acesta din urmă ar putea fi întârziat, la capătul celui de-al doilea lot va fi realizat și un drum temporar, de vreo doi kilometri, până spre punctul de trecere a frontierei existent.
Vă amintim, indicatorii tehnico-economici au fost aprobați „în timp record” de Guvernul României, pe 28 august, în ultima zi de consultare publică. Valoarea totală estimată a celor 73 de kilometri de autostradă este de 14,6 miliarde de lei (2,93 miliarde de euro), TVA inclus.
Trimite articolul
Xsi pana la urma, este autostrada sau drum expres?ma poate lamuri cineva?
Pomeni electorale ca sa mai capete Freddy Camatarul inca un loc la CJT in 4 si 8 ani.
Asta cand ai A3, A8 si chiar A1 INCA neterminate.
Tandemul Grinda-Simonis o sa distruga tara
-
Detaliaza te rog planul de distrugere a tarii
Va rog eu nu mai faceți nici o autostradă. Ăștia nu sunt in stare sa conducă pe drum drept și le faceți drum de mare viteză.