Pe durata întregii zile de 15 ianuarie, între orele 10:00 – 18:00, Muzeul Național al Banatului permite vizitarea gratuită a tuturor expozițiilor sale.
„Ziua Culturii Naționale stă, cum este și firesc, sub semnul lui Mihai Eminescu, omul și artistul complet al cărui destin a aparținut mereu culturii și limbii române. Relaţiile Banatului cu viaţa şi opera lui Eminescu sunt diverse şi profunde. Poetul a călătorit în Banat, iar conform teoriei lui Ion Roşu (1989) – chiar dacă nu pe deplin acceptată, strămoşii lui Eminescu provin din Banat, unde, în perioada stăpânirii turceşti, putea exista o familie cu nume turcesc – Emin, care mai târziu a primit un sufix sârbesc -ovici”, transmite Adrian Deheleanu, muzeograf la Muzeul Național al Banatului.
Colecțiile și expozițiile lunii ianuarie la Muzeul Național al Banatului:
- Expoziția: Patrimoniul sub reflectoare: Cartierul Iosefin (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1)
- Expoziția: Corneliu Baba. Expoziție de pictură și grafică (Bastionul Maria Theresia, mansarda B2)
- Expoziția: Timișoara – Ipostaze ale devenirii unei metropole europene – cultură și societate (Bastionul Maria Theresia, mansarda B1).
- Expoziția permanentă Ștefan Popa Popa’s (Bastionul Maria Theresia)
- Exponatul lunii ianuarie: Coliere din perioada neolitică (Bastionul Maria Theresia, hol)
Trimite articolul
XMergea si un concert Pasarea rock, ca e si ziua lui Ioji Kappl.