În premieră, Centrul Creştin Metanoia şi Asociaţia “Totul Pentru Hristos” au pus la cale, în parcarea bisericii din Calea Torontalului nr 61, nu un singur eveniment menit să amintească de Noul Testament, ci o întreagă suită ce s-a deschis sâmbătă cu Intrarea Domnului în Ierusalim. Publicul a avut acces liber într-un spaţiu populat cu soldaţi romani, iudei în straie de epocă, dar şi cu obiective dintre cele mai pitoreşti: o Casă a Tâmplarului, tarabe cu fructe, un han şi…staule cu animale.
Mari şi mici,vizitatorii nu s-au putut abţine să nu mângâie măgăruşii şi un adorabil ponei mititel şi extrem de prietenos, copiii s-au extraziat admirând coarnele berbecilor şi, în ţarcul cu capre, zburdălniciile ieduţilor.
Un mic program de teatru de păpuşi a starnit aplauzele puştimii, iar sceneta cu Intrarea Domnului în Ierusalim, cu un Isus actor pătrunzând în cetate călare pe asin, a făcut asistenţa să rememoreze sensul profund al sărbătorii de Florii.
Duminică, în 17 aprilie, câte o reprezentaţie va avea loc cu începere de la 17, 18 şi 19.
Joi, în 21 aprilie, se pun în scenă Cina Domnului, Ghetsimani, arestarea, judecarea, de la ora 19, 45.
Vineri, în 22 aprilie, de la ora 19, 45, e momentul condamnării şi răstignirii, iar sâmbătă, în 23 aprilie, Învierea e serbată la ora 23, 30.
CODRINA DIANA TOMOV
Citiți principiile noastre de moderare aici!