Sâmbătă, 10 iulie, la Centrul educațional Aquapic din Timișoara va avea loc al doilea eveniment Community Talks, din cadrul proiectului Noaptea Europeană a Cercetătorilor 2021, care are ca temă centrală Green Deal, Pactul Verde European.
Primul eveniment a avut loc de Ziua Internațională a Mediului, sărbătorită pe 5 iunie. 40 de elevi au abordat tema apei și a viitorului verde într-o manieră artistică. De această dată se vor familiariza însă cu conceptul de sustenabilitate.
„Programul cuprinde circa o oră de activități educative și recreative pentru toate vârstele, cum ar fi jocuri de tip interviu, vânătoare de indicii, întreceri, experimente și un tur ghidat al uzinei vechi de apă industrială”, spun organizatorii.
Participarea este gratuită și se face pe bază de înscriere online, prin completarea unui formular. Sunt prevăzute două serii, cu intrare la ora 10 și la 11:30. Numărul de participanți este limitat.
Campania „Community Talks” se va încheia în 25 septembrie, de Noaptea Europeană a Cercetătorilor. Evenimentele găzduite de Uzina de Apă Industrială din Timișoara sunt integrate într-un proiect național la care participă opt institute de cercetare de pe platforma de la Măgurele, universități din București, Cluj, Suceava și Galați și Federația Fundațiilor Comunitare din România, prin consorțiul ReCoN-nect – The Green Deal: Research communication to CommuNities. Proiectul este finanțat prin programul H2020-MSCA-NIGHT-2020bis, G.A. nr. 101036166 și face parte din campania Noaptea Cercetătorilor 2021.
editor Dan Oancia
Pe aceeași temă:
FOTO. Jocuri interactive și activități experimentale realizate de elevi la Aquapic Timișoara
Trimite articolul
Xinvata cum sa fi neomarxist/userist de mic
-
Da bre, daca invata sa fie pezedist il invatau sa fure de mic
Pana la sustenabilitate sa ii invatam cum folosim wc-ul, sa invatam sa dam buna ziua cand intram la gradinita . Ca buna ziua asta este grea si pentru unii parinti
-
Da, copiii astia noi nu mai dau buna ziua, cred ca e vina parintilor, sustenabilitatea e si ea importanta dar fara un buna ziua dat oamenilor mari care ii sustin pe acesti copii cel putin prin taxe si impozite o sa fie greu