CCIAT vine în sprijinul agenților economici cu o Sesiune de instruire în domeniul Protecției Datelor cu Caracter Personal. Sesiunea de instruire descrie în câteva puncte importanța adoptării Regulamentului General privind Protecția Datelor Personale și felul în care acesta va revoluționa obligațiile impuse majorității companiilor din România începând cu data de 25 mai 2018. Cursul are ca scop transmiterea de informații practice privind modul de implementare a dispozițiilor legale.
Prelucrarea datelor cu caracter personal este prezentă aproape în orice activitate de afaceri, indiferent de industria în care activează operatorul de date sau împuternicitul acestuia. Mai ales pentru industriile care sunt caracterizate prin operațiuni zilnice de prelucrări ale datelor cu caracter personal (financiar – bancar, asigurări, IT&C, telecom, media etc.), cunoașterea legislației va deveni stringentă, deoarece noul pachet legislativ adoptat de Parlamentul și Consiliul Europei la începutul anului 2016 și care va intra în vigoare din 25 mai 2018 cuprinde 2 acte normative semnificative: Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul General privind Protecția Datelor); Directiva (UE) 2016/680 referitoare la protecția datelor personale în cadrul activităților specifice desfășurate de autoritățile de aplicare a legii.
La final, cursanții vor primi o diplomă de participare eliberată de către CCIA Timiș. Certificarea este opțională în măsura în care GDRP nu impune nici o formă de autorizare ori certificare pentru personalul care va ocupa în viitor funcția de DPO. În acest moment, în Europa, nu se pune problema obligativității certificării personalului DPO.
Diplomele se eliberează în maxim 30 de zile de la finalizarea instruirii. Pregătirea are loc în perioada 29 – 31 mai, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Timișoara.
Informații și înscrieri, la tel. 0256/294922, e-mail: cmates@cciat.ro, Cecilia Mateș – responsabil curs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!