Proiectul de modernizare a ambulatoriului Spitalului Judeţean din Timişoara are o valoare totală de 56,3 milioane de lei, din care aproape 42 de milioane de lei reprezintă suma nerambursabilă, restul banilor provenind de la Consiliul Judeţean Timiş.
Preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a explicat că, prin acest proiect, cinci locaţii aparţinând ambulatoriului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara vor fi modernizate, urmând să fie dotate cu aparatura nouă.
„Este vorba despre un proiect pentru dotarea cu aparatura necesară, dar acest lucru nu înseamnă că nu ne mai interesează astfel de investiții, pentru că în acest domeniu sunt mereu noutăți, fiind în permanență necesare dotări. (…) Eu am afirmat, deși am fost luat în bășcălie de unii, cele aproximativ 12 milioane de euro ar fi valoarea unui spital de la A la Z. Putem spune că e vorba de un spital mai mic, care poate fi introdus în Spitalul Județean”, a declarat Bojin.
Prin acest proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, vor fi achiziţionate 228 de echipamente performante, ce vor înlocui aparatura uzată cu care este dotat Spitalul Judeţean din Timişoara la ora actuală. Oficialii CJ Timiş speră ca, după implementarea acestui proiect, pacienţii din Timiş, dar şi din vestul României, să nu se mai îndrepte spre spitalele private, să scadă costurile per pacient prin scăderea numărului de investigaţii necesare pentru diagnosticare, dar şi să crească gama de investigaţii posibile în cadrul ambulatoriului.
„Este o investiție extraordinară de binevenită. (…) Este un proiect de peste 10 milioane de euro, o parte dintre ei sunt prevăzuți pentru reabilitarea spațiilor medicale, iar cea mai mare parte se va folosi pentru dotare cu aparatură. Este vorba despre aparatură de ultimă generație, de înaltă performanță care este necesare pentru funcționarea celui mai mare spital din vestul țării. Trebuie notată valoarea acestui proiect pentru că Spitalul Județean are în jur de 40.000 de internați pe an. Aceasta aparatură va duce sigur la creșterea calității sistemului medical, un angajament pe care mi l-am luat privind activitatea medicală din Timiș”, a declarat şi directorul Spitalului Județean, Marius Craina.
Proiectul are o durată de implementare de 11 luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!