Consilierii municipali, care reprezintă acţionariatul Societăţii Pieţe S.A. Timisoara, au decis, marţi, să aprobe un proiect care se ridică la 1,2 milioane de lei şi care presupune modernizarea Pieţei Badea Cârţan.
„Societatea Pieţe S.A. va investi cei 1,2 milioane de lei pe spezele proprii. Banii provin din profitul Pieţei de Gros. Consiliul Local Timisoara s-a angajat să reinvestească profitul provenit din activităţile ce se realizează în Piaţa de Gros pentru modernizarea altor pieţe aflate în administrarea societăţii din subordinea municipalităţii”, a afirmat consilierul local Radu Ţoancă.
Investiţia care se va realiza în Piaţa Badea Cârţan include construirea de noi locuri de vânzare şi lucrări de modernizare. Ultima renovare a acestei pieţe a avut loc în anii ’90.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!