„Dorim să achiziţionăm un
trenuleţ pe roţi, cu trei-patru vagoane, care
să facă legătura între
Grădina Zoologică, Parcul Botanic şi
Parcul Copiilor. Preţul acestuia ar fi de
aproximativ 100.000 de euro”, explică
cel care se ocupă de administrarea Grădinii
Zoo, Mihăiţă Afrenie. O altă
investiţie, în valoare de 20.000 de lei,
care va fi cuprinsă în bugetul pe anul
acesta, o reprezintă achiziţionarea unui
terariu: „Terariul va arăta ca un dulap
mare, cu tot felul de liane, în care vom
adăposti iguane, şerpi şi alte
vertebrate cu sânge rece de genul acesta. Apoi,
tot anul acesta, dorim să implementăm
proiectul educaţional şi turistic de
cooperare cu Zoo Szeged, în care intră, pe
lângă vizita a o sută de copii din
Timişoara la Grădina Zoo din Szeged şi
invers, şi amenajarea celor două
bălţi din cadrul grădinii”, a
mai precizat Afrenie. În bugetul local pe 2009,
va fi cuprinsă suma de 200.000 de euro pentru
investiţii la Zoo, iar proiectul european cu
Szegedul este în valoare de 100.000 de euro.
În ceea ce priveşte mult-dorita extindere a
Parcului Zoo, printr-un schimb de terenuri,
reprezentanţii municipalităţii
îşi pun toate speranţele în
ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu: „Cu
extinderea, momentan suntem în discuţii cu
Ministerul Agriculturii şi sperăm ca anul
acesta să ştim ceva sigur. Dacă nici
acum nu se face, când avem un timişorean
de-al nostru la conducerea Ministerului Agriculturii,
atunci nu se mai face niciodată. Terenul de 7,5
hectare pe care îl dorim se află în
administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor”, a declarat şeful
Serviciului de Administrare a Grădinii Zoo. Ilie
Sârbu a precizat, vineri, că a avut, zilele
trecute, o întâlnire cu primarul Gheorghe
Ciuhandu, fiind abordat şi subiectul extinderii
parcului: „Pe lângă solicitarea
mai veche care era la ministerul Agriculturii, vizavi
de cartierul Kuncz, privind atribuirea terenului,
decizie pe care am şi semnat-o ieri (n. r. –
joi) şi vreau să le transmit oamenilor din
Kuncz că vor fi împroprietăriţi,
domnul Ciuhandu a venit şi cu acest proiect vizavi
de Grădina Zoologică. Este vorba de 7,5
hectare de teren pe care să-l trecem din
proprietatea Romsilva în cea a primăriei,
în compensare cu ceea ce au ei de primit, vreo
300 de hectare, chiar la Pădurea Verde şi
în zona Lugojului, Jdioara. Am dat
documentaţia în lucru şi va avea
prioritate, pentru ca problema să se rezolve
în această primăvară”,
a declarat Sârbu.
Alina Strugariu
alina.strugariu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!