Secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara – o investiţie de un milion de euro. Mai multe drumuri judeţene şi deponeul de deşeuri nepericuloase de la Ghizela reprezintă investiţiile pe care Consiliul Judeţean Timiş le enumără la capitolul realizări pe 2011.
„Esenţial pentru noi a fost în 2011 programul de investiţii. Este programul pe care am marşat. Investiţiile au fost şi pe fonduri proprii şi pe fonduri atrase”, spune Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT. Acesta subliniază faptul că, în 2011, în Timiş a fost realizat cel mai mare număr de kilometri de drumuri judeţene.
„Pe fondurile proprii, o să terminăm probabil în 15 martie, secţia de terapie intensivă de la Spitalul Judeţean. Este vorba de o investiţie de 1 milion de euro. Aceasta este o investiţie exclusiv din fondurile noastre. Toatele celelalte investiţii sunt făcute din fondurile noastre pe care încercăm să le recuperăm din fondurile structurale. Între ele, deponia de la Ghizela, care e gata, şi ne-a intrat deja prima parte de bani înapoi. În zona drumurilor judeţene avem finalizată deja centura Buziaşului din bani europeni, şi avem în circulaţie celelalte două drumuri : Sânicolau Mare-Periam-limită de judeţ Arad, şi Buziaş-Bacova-Lugoj, cu finalizarea inclusiv a podului peste calea ferată din Buziaş, urmând ca investiţia să se încheie în mai 2012, cu toate lucrările adiacente – şanţuri, canale şi alte legături necesare. Ca o mică concluzie privind investiţia în domeniul rutier în Timiş, în 2011, făcând un mic calcul, la nivelul CJT am realizat cu aceste 2 drumuri, 190 de kilometri de asfalt. Mai mult ca niciodată. În 2 ani sunt deja 300 şi ceva de kilometri de asfalt, lucru văzut de cei care circulă pe aceste drumuri”, a adăugat Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.
Acesta a subliniat că :„Este pentru prima dată când judeţului Timiş i s-au atribuit banii corect, în funcţie de lungimea drumurilor judeţene, pe criteriul corect de acordare a banilor, ceea ce ne-a ajutat în realizarea celor 190 de kilometri de asfalt pe drumurile judeţului”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!