Proiecția va avea loc miercuri, de la 21:30, în Cuib. Amatorii de filme vor putea să vizioneze „Paulette”, o comedie despre o bătrână care decide să-și schimbe viața atunci când banii devin o problemă. Paulette nu reușește să se descurce din pensia mică pe care o are. Într-o seară, în fața blocului în care locuiește, bătrâna asistă la un incident cu traficanți, iar de aici viața ei se schimbă cu totul. Paulette decide că pentru a obține bani în plus va deveni traficant de droguri.
Pelicula a fost realizată în anul 2013 și stă sub semnătura lui Jerome Enrico. Intrarea la eveniment este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!