Trei persoane şi-au depus dosarele pentru a participa la concurs, dar una dintre candidaturi, cea a lui Andrei Sedan, un fost angajat al Regiei, a fost respinsă. În cursă au rămas fostul şef al RATT, Ioan Goia, suspendat din funcţie de către primar în cursul acestui an, în urma unui atac în contencios al Prefecturii Timiş, şi Florian Zanfir, fost director de exploatare, care a fost concediat, ilegal susţine el, tot anul acesta. După suspendarea lui Goia, Regia a fost condusă de un director intermiar, Marcel Nicola, iar primăria a hotărât să organizeze un nou concurs pentru acest post, în speranţa de a pune capăt tuturor contestaţiilor…
Se pare că decizia Comisiei de concurs, prezidată de primarul Gheorghe Ciuhandu, a fost una grea, în condiţiile în care desemnarea câştigătorului a durat destul de mult, chiar dacă rezultatul este… cel aşteptat, ţinând cont de susţinerea de care s-a bucurat până acum Goia din partea primăriei. Astfel, Ioan Goia a fost admis cu nota finală 9,787, în timp ce Florian Zanfir a obţinut doar 7,425. Cei nemulţumiţi de rezultat pot depune contestaţie în termen de trei zile.
Perdantul acestui concurs, Florian Zanfir, este hotărât să depună contestaţie. El crede că tot ce s-a întâmplat ţine de jocurile politice: „Nu e nicio surpriză, ţinând cont de felul cum a fost primit domnul Goia de către Comisia de concurs şi cum s-au purtat cu mine. În primă fază voi depune contestaţie la primărie şi, bineînţeles, în instanţă. Mi se pare firesc să depun contestaţie, astea nu sunt concursuri. Să facă numiri politice dacă nu sunt în stare să organizeze concursuri oneste! Nu sunt de acord ca în urma unor trocuri politice să cadă victime oameni nevinovaţi. Eu n-am avut nicio implicare politică niciodată…”, ne-a declarat Zanfir.
Citiți principiile noastre de moderare aici!