Vă reamintim că rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, a transmis o invitaţie celor doi candidaţi rămaşi în turul doi al alegerilor prezidenţiale să participe la o dezbatere în Aula Magna a universităţii.
Primul care a răspuns acestei invitaţii este candidatul ACL, Klaus Iohannis.
“Salut inițiativa Universității de Vest din Timișoara de a organiza o dezbatere între cei doi candidați la Președinția României intrați în turul doi. Prestigiul acestei universități și spiritul în care a fost lansată invitația, aceea a unui dialog real pe teme importante pentru cetățeni, m-au determinat să accept propunerea formulată de rectorul Marilen Pirtea. Așa cum am anunțat de la bun început, consider că este absolut necesar ca cei doi candidați rămași în competiția pentru Președinție să aibă o dezbatere bazată pe viziunea și proiectul fiecăruia dintre ei pentru România. Din respect pentru cetățeni, o astfel de dezbatere electorală nu poate să aibă loc decât într-un cadru echitabil și neutru pentru ambii candidați și consider că aceste condiții pot fi asigurate de Universitatea de Vest din Timișoara”, a transmis Iohannis.
Candidatul ACL susţine că se aşteaptă ca şi Victor Ponta să accepte invitaţia Universităţii de Vest, dacă are curajul de a se confrunta într-un cadru imparţial.
“Am fost neplăcut surprins că Victor Ponta preferă să dialogheze cu mine într-un format de discuții prestabilit de către echipa sa, cu moderatorii și cu temele fixate după bunul său plac. M-aș fi așteptat de la domnul Ponta să nu dezonoreze votul oamenilor care l-au propulsat în turul doi al alegerilor prezidențiale, preferând un simulacru de dezbatere și să aibă curajul de a avea împreună o confruntare de idei corectă, într-un cadru imparțial. Dacă este cu adevărat interesat să participe la o dezbatere electorală, îl aștept pe domnul Ponta să onoreze invitația Universității de Vest din Timișoara și să fie de acord ca ambele echipe de campanie să negocieze temele și să pună la punct, împreună cu organizatorii, detaliile acestei dezbateri. Fac un apel la Victor Ponta să nu mai tergiverseze luarea unei decizii și să accepte organizarea unei dezbateri electorale în mediul universitar, la care să aibă acces toată presa și toate televiziunile din România, inclusiv televiziunea publică”, mai transmite Iohannis.
De la începutul campaniei electorale şi până acum, cei doi candidaţi rămaşi în cursa pentru Cotroceni nu s-au întâlnit faţă în faţă.
UPDATE. Răspunsul lui Victor Ponta, candidatul PSD la Preşedinţie, a venit pe Facebook.
“Îl rog pe domnul Iohannis să nu mai caute scuze necredibile, să nu mai inventeze scenarii improbabile, să nu mai conceapă strategii savante de refuz, să nu mai caute, la fel ca Traian Băsescu, dezbateri de genul Turcescu (2009)”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook.
”Variantele de confruntări electorale pe care domnul Iohannis ni le transmite prin intermediari sau direct reprezintă un vot de blam dat presei românești. Domnul Iohannis nu dorește să meargă în sediul televiziunilor și nu dorește să fie moderat de jurnaliști. Propunerile pe care le avansează sunt nobile – Universitatea din Timișoara, Palatul Parlamentului – dar la fel de bine pot fi invocate Academia Română, Uniunea Scriitorilor, o unitate militară, un cămin cultural dintr-un sat, un spital, un cămin de bătrâni sau o fabrică.
Orice loc din România este legitim pentru a găzdui o confruntare prezidențială. Dar tocmai fiindcă nu se poate merge peste tot, se poate accepta că media este acea instituție globală care poate aduce necesară întâlnirea între candidații la Președinție în casele fiecărui român – și din Timișoara și din Covasna și din București și din Suceava… Și universitar și miner și student și pensionar. Cele patru televiziuni de știri, ale căror invitații le-am acceptat, acoperă o largă marjă de orientări politice și un public extrem de divers. De asemenea, sunt primele patru în audiența pe specificul lor și au jurnaliști cu experiență care pot organiza profesionist o confruntare electorală. De aceea, îl rog pe domnul Iohannis să nu mai caute scuze necredibile, să nu mai inventeze scenarii improbabile, să nu mai conceapă strategii savante de refuz, să nu mai caute, la fel ca Traian Băsescu, dezbateri de genul Turcescu (2009). Îl rog așadar să participe, începând cu ziua de luni, 10 noiembrie, la cele patru întâlniri electorale la care am fost invitați de televiziuni. Îl anunț din nou că eu voi fi acolo începând cu ora 20:00, indiferent dacă domnia sa are sau nu curajul să apară”, a mai precizat Victor Ponta pe Facebook.
Alte articole pe aceeași temă:
Klaus Iohannis si Victor Ponta sunt chemati la dezbatere la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!