Ionel Marcel Lepa a fost dus sub escortă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Bărbatul urmează să fie audiat de procurorul care se ocupă de caz, iar anchetatorii vor încerca să afle și versiunea lui. La finalul audierilor Lepa urmează să fie prezentat magistraților de la Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă. El este cercetat pentru infracțiunile de ultraj – omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus la data de 03.06.2019 efectuarea în continuare a urmăririi față de suspectul L.I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, toate aflându-se în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie. În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în după-amiaza zilei de 02.06.2019, în jurul orei 15.00, suspectul a împușcat mortal agentul de poliție A.C. din cadrul Poliției Orașului Recaș, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu vizând prindere suspectului, ce se sustrăgea de la executarea unei pedepse de 4 ani și 8 luni închisoare dispusă de Judecătoria Lugoj, în timp ce suspectul se ascundea într-un imobil din localitatea Izvin, județul Timiș. La comiterea faptei, suspectul a folosit un pistol deținut fără drept, trăgând asupra victimei două focuri de armă letală, la nivelul pieptului. Suspectul a fugit de la locul faptei, fiind identificat în dimineața zilei de 04.06.2019 pe raza localității Remetea Mare, județul Timiș. În prezent, suspectul se află internat într-o unitate spitalicească, urmând a fi adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în momentul în care va permite starea de sănătate a acestuia. În cauză continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept, față de suspect urmând a se lua măsurile preventive care se impun”, anunțau, marți, procurorii timișoreni.
UPDATE: Ionel Lepa a fost arestat preventiv 30 de zile. Ce se întâmplă cu el în continuare
Ionel Marcel Lepa a fost audiat, iar apoi a fost prezentat magistraților de la Tribunalul Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Judecătorii au decis să îl aresteze preventiv pentru următoarele 30 de zile. El va rămâne în perioada următoare în Penitenciarul Timișoara, unde va sta în carantină pentru 21 de zile. Va fi ținut singur în celulă și va fi tratat la cabinetul medical până când se va recupera complet după operații. Cei de la Penitenciarul Timișoara spun că în această perioadă Lepa va fi examinat clinic general de personalul de specialitate al penitenciarului.
UPDATE 2. Procurorii timișeni: Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept
”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus la data de 07.06.2019 punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul L.I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj (în varianta omorului calificat comis asupra unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu), nerespectarea regimului armelor şi munițiilor şi uz de armă fără drept, aflate în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie. S-a reţinut în sarcina inculpatului faptul că, în după-amiaza zilei de 02.06.2019, în jurul orei 15.00, în timp ce încerca să scape prin fugă de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Timiş care l-au depistat într-un imobil din localitatea Izvin, jud. Timiş, înarmat fiind fără drept cu un pistol letal marca Singer, cu gloanţe de calibrul 7,65 mm, a sărit pe geam afară în stradă și l-a împuşcat mortal pe agentul şef principal A.C. din cadrul Poliției Orașului Recaș, ce asigura perimetrul din exterior şi care se afla la marginea străzii, trăgând asupra acestuia două focuri de armă la nivelul pieptului, respectiv la baza gâtului. Inculpatul se sustrăgea de la executarea unei pedepse de 4 ani, 8 luni şi 1486 zile cu închisoarea dispusă de Judecătoria Lugoj la data de 05.10.2017, rămasă definitivă în data de 25.04.2018, pentru comiterea unei tentative de tâlhărie calificată.”, transmit procurorii.
Aceștia mai spun că în data de 7 mai 2019, Ionel Marcel Lepa a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt și de drept.
”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai spun procurorii timișeni.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/ucigasul-politistului-prins-viu-la-remetea-mare/2263586
http://www.tion.ro/criminalul-politistului-din-izvin-filmat-in-timp-ce-comitea-fapta-pentru-care-era-dat-in-urmarire-nationala-si-internationala/2264584
Citiți principiile noastre de moderare aici!