Printre persoanele trimise în judecată se află Ionel Sandner, zis Ionelaş Cârpaci, Francisc Kelemen şi Barabas Pal, aflaţi în stare de arest, dar şi notari sau funcţionari ai Primăriei Timişoara.
Ionel Sandner este acuzat de comiterea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale în forma continuată, uz de fals în formă continuată, prezentarea sub o identitate falsă a unei persoane, falsificarea unor instrumente oficiale (sigilii, ştampile şi parafe), folosirea instrumentelor oficiale falsificate, fals în declaraţii în formă continuată, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, tentativa la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Francisc Kelemen va fi judecat pentru comiterea infracţiunilor de asociere in vederea săvârşirii de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prezentarea sub o identitate falsă a unei persoane, falsificarea unor instrumente oficiale (sigilii, ştampile şi parafe), folosirea instrumentelor oficiale falsificate, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intellectual, uz de fals în forma continuată, fals în declaraţii in formă continuată.
În sarcina lui Barabas Pal, cetăţean maghiar, s-a reţinut comiterea infracţiunilor de asociere in vederea săvârşirii de infracţiuni, fals material in înscrisuri oficiale in forma continuată, falsificarea unor instrumente oficiale (sigilii, ştampile si parafe), folosirea instrumentelor oficiale falsificate, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, uz de fals in forma continuată, fals in declaraţii in forma continuată.
De asemenea, în stare de libertate mai sunt judecaţi Manuel Comşa, pentru comiterea infracţiunilor de fals material in înscrisuri oficiale în formă continuată, uz de fals în formă continuată, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, fals în declaraţii în formă continuată, instigare la abuz în serviciu, dar şi Costel Măndoiu - inspector la Direcţia Fiscală a Primăriei Timişoara – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată şi abuz în serviciu.
Pe lângă aceştia, mai sunt trimişi în judecată şi Petru Turpan – asistent registrator la OCPI Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, dar şi Crudu Remus – registrator la OCPI Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
În acelaşi dosar mai sunt judecaţi şi Sorin Johann Todor T.S.J., cetăţean german, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de asociere in vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la fals privind identitatea, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals în formă continuată, dar şi Cristina Vasilescu V.C. – consilier juridic în cadrul Primăriei Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Va fi judecată şi Teodora Noţingher, notar public, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Ionel Sandner a fost iniţiatorul constituirii unei asocieri in scopul săvârşirii de infracţiuni, iar apoi această idee a fost comunicată inculpaţilor Francisc Kelemen, Barabas Pal, Sorin Johann Todor, Manuel Comşa şi cetăţeanului maghiar B.Z., care au fost de acord cu cele propuse.
Astfel, după achiziţionarea legală a unei cote părţi din terenul situat în Timişoara, str. Ştefan cel Mare, nr. 53, care fusese obţinut de beneficiarul vânzător ca urmare a unei dispoziţii reale de restituire a terenului, inculpatul Ionel Sandner i-a propus inculpatului Francisc Kelemen să-i procure o dispoziţie de restituire falsă şi pentru cele trei terenuri învecinate, situate pe str. Asachi nr. 1, Asachi nr. IA si Neculce nr. 2.
Urmare a acestei înţelegeri prealabile, inculpatul Francisc Kelemen a falsificat dispoziţia de restituire nr. 2456/04.11.2005, după modelul celei reale, pusă la dispoziţie de inculpatul Ionel Sandner, cât şi documentele cadastrale aferente. Falsificarea s-a realizat prin plăsmuirea în întregime a dispoziţiei de restituire şi a documentelor cadastrale, precum şi confecţionarea unor ştampile ale instituţiilor statului, respectiv Primăria Municipiului Timişoara, OCPI Timiş, a notarului public maghiar şi a parafelor cu semnăturile reprezentanţilor acestor instituţii şi aplicarea acestora pe actele sus-amintite.
La această activitate infracţională au participat, conform înţelegerii, şi doi cetăţeni maghiari, inculpatul Barabas Pal şi numitul B. Z., în prezent încarcerat în Ungaria, care i-au sprijinit pe inculpaţii Ionel Sandner şi Francisc Kelemen în confecţionarea instrumentelor oficiale false (ştampile, sigilii, parafe) şi în falsificarea celor două procuri judiciare, aparent emise în Ungaria. Cele două procuri judiciare au fost falsificate prin plăsmuirea în întregime şi aplicarea ştampilelor contrafăcute, însă nu prezentau număr de înregistrare, iar în partea superioară a colţului din stânga purtau stema de pe drapelul militar maghiar, nu stema Ungariei. Procurile judiciare false au fost apoi folosite de inculpaţi în vederea întabulării dispoziţiei de restituire şi întocmirii contractelor de vânzare-cumpărare.
În sarcina notarului public, Teodora Noţingher, s-a reţinut că prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, nu a observat falsurile evidente şi nu a solicitat inculpaţilor să prezinte procesul-verbal de punere în posesie şi dispoziţia de restituire, conform dispoziţiilor legale. Dacă ar fi solicitat aceste acte, ar fi putut constata că dispoziţia de restituire este falsă deoarece pe aceasta era menţionat ca notificator numita C.R., care îşi justifica dreptul, urmare a moştenirii după o succesiune vacantă dezbătută în Ungaria, nu în România şi, în plus, succesiunea vacantă nu putea constitui obiectul retrocedării, conform legii 10/2001.
Totodată, notarul public nu a solicitat inculpaţilor nici certificatele fiscale obligatorii la autentificarea actelor întocmite, fapt dovedit prin aceea că nu le-a putut prezenta la solicitarea organelor de urmărire penală şi nu se regăsesc nici în evidenţele Primăriei Municipiului Timişoara.
De asemenea, a autentificat contractele de vânzare-cumpărare acceptând o procură falsă, cât şi pe inculpatul Barabas Pal, cetăţean maghiar, tratând cu superficialitate rolul interpretului autorizat şi neexplicând mandatarului, inculpatul Barabas Pal, adevăratele raporturi transpuse în acte.
După obţinerea celor trei contracte de vânzare – cumpărare pentru terenurile amintite, inculpatul Ionel Sandner a vândut aceste terenuri părţii civile SC ITALROM CONSTRUCTII SRL, inducând-o astfel în eroare cu privire la legalitatea actelor prezentate.
Inculpatul Francisc Kelemen, la solicitarea inculpatului Ionel Sandner, a falsificat şi dispoziţia de restituire şi documentaţia aferentă pentru terenul din str. Romulus 42-44.
Ambele dispoziţii de restituire falsificate au fost prezentate la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş pentru intabulare de către inculpatul Manuel Comşa, la solicitarea celor doi inculpaţi Ionel Sandner si Francisc Kelemen, acesta fiind şi consilierul juridic al firmelor administrate de inculpatul Francisc Kelemen. Pentru dispoziţia de restituire a celor trei terenuri s-a folosit un formular de cerere listat de pe site-ul OCPI Timiş şi semnat de inculpatul Barabas Pal.
Inculpaţii Petru Turpan şi Remus Crudu, funcţionari în cadrul OCPI Timiş, au dispus emiterea încheierii de intabulare fără a verifica cele două dispoziţii de restituire. În plus, au acordat mai mult decât s-a solicitat, respectiv au radiat construcţiile demolate, deşi nu existau la dosar acte de la Primăria Municipiului Timişoara în acest sens, conform Legii 50/1991. Totodată, la dispoziţia de restituire nr. 2447/04.11.2005 nu au comunicat încheierea de carte funciară către Primăria Municipiului Timişoara pentru a putea fi verificată legalitatea acesteia şi exercitată calea de atac prevăzută de lege.
În sarcina inculpatei Cristina Vasilescu, consilier juridic în cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, s-a reţinut că, prin desfăşurarea activităţii de verificare a încheierii de carte funciară privind dispoziţia de restituire a celor trei terenuri de pe str. Asachi nr. 1, Asachi nr. 1A şi Neculce nr. 2, cu neglijenţă, nu a sesizat nelegalitatea încheierii si nu formulat calea de atac prevăzută de lege.
Inculpatul Costel Măndoiu, inspector în cadrul Direcţiei Fiscale a Primăriei Municipiului Timişoara, a acceptat o copie de pe o aşa-zisă carte de identitate pe numele Berger Robert, cu rubricaţii incomplete, potrivit legii maghiare, şi a completat, în fals, două declaraţii de impunere pe numele Berger Robert emiţând, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, două certificate fiscale pentru imobilul din str. Romulus 42-44.
Ulterior întocmirii actelor false pentru terenul din str. Romulus 42-44 inculpaţii Ionel Sandner şi Sorin Johann Todor au încercat să-l vândă numitului J.T., însă acesta a aflat că dispoziţia de restituire este falsă şi a denunţat fapta organelor de poliţie.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi este de aproximativ 718.000 euro, Primăria Municipiului Timişoara constituindu-se parte civilă cu suma de 323.126 euro, iar SC ITALROM CONSTRUCTII SRL, cu suma de 215.000 euro.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a notarului public Safta Criste, pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, şi a învinuitei I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, şi s-a aplicat faţă de fiecare învinuită o amendă administrativă în cuantum de 1000 lei.
Activitatea de urmărire penală în cauză a fost efectuată în colaborare cu lucrători din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Timiş, cărora li s-a delegat efectuarea unor activităţi de urmărire penală specifice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!