Acesta este primul spectacol de păpuși montat în stagiunea 2011/2012 maghiară din urbe. Premiera este programată astăzi, 30 aprilie, de la ora 17.00, în Sala Studio, iar următoarele reprezentaţii sunt programate în 3 și 8 mai, la Timișoara, respectiv 21 mai, în cadrul Festivalului Euromarionete, la Arad.
„Componenta vizuală a spectacolului este semnată de Tóth Eszter, cea care a realizat și păpușile. Muzica este compusă de Cári Tibor. Distribuția îi cuprinde pe Nagy Sándor, Páll Gecse Ákos și Vass Richárd, cel care interpretează rolul principal. Ionică Măzărică, povestea unui personaj înzestrat cu puteri supranaturale, respectă tiparul basmelor cu fetele de împărat răpite. Ea poate fi comparată mai ales cu povestirile românești și rusești; în spațiul lingvistic maghiar ea există în cinsprezece variante diferite. Povestirea poate fi găsită atât în antologia lui Benedek Elek, cât și în antologii maghiare sau țigănești. Pentru spectacolul timișorean s-a folosit varianta lui Kriza János, Băiatul ce vede vise (povești secuiești) precum şi varianta publicată în volumul Regele cui, povești țigănești, de Sáfár Sándor–Jékely Zoltán. Spectacolul fixează o ramă în jurul poveștii lui Ionică Măzărică, cea a eroului principal, Balázska. Prin intermediul acesteia îi urmărim evoluția, avem ocazia să aflăm cum își învinge temerile și frica, cu ajutorul unui Ionică Măzărică personal, și putem urmări cum îşi reface relația cu surioara sa. Spectacolul însumează mai multe tehnici de păpuşi, în funcție de nivelurile narațiunii. Povestea-cadru e doar un preambulul, salvarea fetelor de împărat și învingerea balaurilor e realizată prin utilizarea marionetelor plane, a păpușilor clasice de masă și prin joc de umbre”, dezvăluie realizatorii proiectului scenic.
Biletele pentru acest spectacol costă 10, respectiv 5 lei pentru preşcolari, elevi şi studenţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!