În noaptea de vineri spre sâmbătă, în Piața 700 din zona centrală a Timișoarei a izbucnit un incendiu. Deși nu au fost înregistrate victime, o parte din piața de flori a fost distrusă. Pompierii au luptat o oră cu flăcările. Focul ar fi pornit din cauza unui scurtcircuit electric.
Primarul Dominic Fritz „a descins”, sâmbătă după-amiază, împreună cu viceprimarul Cosmin Tabără, în piața de flori din Piața 700. A găsit jumătate de hală arsă, iar cealaltă jumătate ocupată de comercianți, care își vindeau în continuare marfa, în „căsuțe” confecționate din folie de plastic.
”Au fost cam 200 de mp distruși de foc. Este clar că instalația electrică a fost de vină. (…) Pentru mine, acest incendiu nu este doar un accident, ci un simbol al incompetenței cu care a fost condusă Societatea Piețe S.A.. Este un simbol al incompetenței și grotescului cu care s-a înconjurat fostul primar Nicolae Robu. Pe această cale voi cere consiliului de administrație să îl demită pe Ionuț Nasleu din funcția de director. Nu ne surprinde această situație.
Domnul Nasleu este director de doi ani la Piețe S.A.. Ar fi putut în acest timp să creeze condiții pentru piața de flori. Nu s-a întâmplat și am ajuns aici. Fosta administrație a închis ochii și la managementul defectuos al societății care a avut pierderi sub conducerea domnului Nasleu. (…) La finele anului 2019, pierderile au depășit 1,2 milioane de lei. Acum au ajuns la peste 2,5 milioane de lei”, a explicat Fritz la fața locului.
Ionuț Nasleu i-a dat o replică după vizită, în care a strecurat și o jignire. Duminică dimineața, de la mii de kilometri distanță, directorul Piețe S.A. a revenit cu „un comunicat de presă”, postat atât pe contul său de Facebook, cât și pe pagina „Piețe Timișoara”.
Transmite că angajații societății pe care o conduce au luat măsuri urgențe pentru curățarea zonei, după incendiu, și explică cum stă treaba cu instalațiile electrice.
„După ce incendiul a fost stins, conducerea societății noastre a luat măsuri urgente pentru degajarea materialelor rezultate din incendiu, salubrizarea întregii incinte, încărcarea materialelor în autovehicule speciale de curățat etc., astfel că în jurul orelor 12 piața a redevenit funcțională, mai puțin instalația electrică, care vă fi reparată începând cu ziua de 15.02.2021. În acest sens, am contactat deja o societate de profil, pentru a repune în funcțiune și instalația electrică”, transmite conducerea Piețe Timișoara.
Potrivit aceleiași surse, societatea de piețe a asigurat energia electrică în hala de flori, însă doar pentru iluminat și pentru folosirea caselor de marcat fiscale. Există o priză la fiecare stand, dar „puterea instalată pentru energia electrică nu a putut fi mărită în așa fel încât să se poată asigura și utilizarea unor surse de consum în afara celor menționate”. Instalația a fost făcută din banii Piețe S.A. în cursul anului 2019.
Din cauza gerului, explică Nasleu, comercianții au fost nevoiți să-și pună aeroterme și radiatoare, astfel că instalația s-a supraîncălzit și a luat foc.
„Menționăm că, potrivit Regulamentului de funcționare al acestei piețe, activitatea se desfășoară doar între orele 06-18, astfel că folosirea instalației electrice în afara orarului de funcționare al pieței este interzisă, cu atât mai mult pentru surse de încălzire. De altfel, în contractele de închiriere ale societății noastre încheiate cu comercianții de flori, nu există obligația noastră de a asigura încălzirea standurilor. Potrivit procesului-verbal de intervenție întocmit de către ISU Banat, cauza producerii incendiului a fost suprasolicitarea instalației electrice”, se mai arată în comunicatul postat pe Facebook.
Nasleu: Noi putem face doar reparații
Șeful Piețe S.A. explică, în final, ce presupune contractul de concesiune semnat între primărie și societatea pe care o conduce.
„Piața Timișoara 700 ne-a fost concesionată de către Municipiul Timișoara prin contractul de concesiune nr. 7/03.05.1999, încheiat în baza HCL Timișoara 202/18.11.1997, alături de alte șapte piețe publice de pe raza Municipiului Timișoara. Pe lângă aceste contract, mai avem în derulare alte două contracte de concesiune pentru Piața de Gros și Piața Iosefin.
Este de menționat că, potrivit contractului de concesiune prin care ni s-a concesionat Piața Timișoara 700, societatea noastră nu poate face investiții în niciuna dintre piețe, ci doar lucrări de reparații și întreținere, toate investițiile intrând în sarcina Municipiului Timișoara, care nu a realizat nicio investiție pe toată durata contractului”, spune aceeași sursă.
Potrivit conducerii Piețe S.A., s-ar fi cerut în repetate rânduri primăriei să atribuie toate piețele date în concesiune printr-un singur contract. Directorul Ionuț Nasleu spune că a cerut de cinci ori în timpul administrației Robu acest lucru, dar a fost ignorat. Culmea, Nasleu era un apropiat al fostului edil Nicolae Robu, căruia i-a fost o perioadă și consilier personal în primărie.
„Societatea noastră a solicitat în repetate rânduri Municipiului Timișoara să ne atribuie toate piețele pe care le avem în concesiune în prezent printr-un singur contract, care să permită societății noastre realizarea de investiții în piețe. Aceasta se impune și datorită faptului că toate cele trei contracte de concesiune aflate în derulare, pe care le-am menționat mai sus, au clauze diferite, însă niciunul neprevăzând obligația noastră de a realiza investiții, care în opinia noastră, sunt imperios necesare.
Amintim aici repetatele noastre solicitări, prin următoarele adrese:
– nr. 1930/09.08.2017, înregistrată la Municipiul Timișoara sub nr. SC2017-020079/09.08.2017;
– nr. 648/06.03.2018, înregistrată la Municipiul Timișoara sub nr. SC2018-005320/06.03.2018;
– nr. 1589/30.07.2018, înregistrată la Municipiul Timișoara sub nr. CT2018-0003731/30.07.2018 și sub nr. SC2018-018003/30.07.2018;
– nr. 770/22.04.2019, înregistrată la Municipiul Timișoara sub nr. SC2019-010074/22.04.2019;
– nr. 2250/18.09.2020, înregistrată la Municipiul Timișoara sub nr. CT2020-004073/21.09.2020.În ceea ce privesc rezultatele financiare actuale ale societății noastre, ele se datorează exclusiv măsurilor pe care le-am întreprins în toate piețele pe care le avem în concesiune pentru menținerea deschisă a acestora în contextul pandemiei cu SARS COV-2 și aceasta pentru a veni în sprijinul utilizatorilor (cetățenii municipiului, producătorilor, dar și comercianților), iar unele dintre aceste măsuri au fost avute în vedere chiar de autoritățile de la nivel central și chiar și de către Guvernul României, la elaborarea unor acte normative ce au reglementat activitatea ce se desfășoară în piețe pe teritoriul întregii țări. De altfel, am adus și la cunoștință Municipiului Timișoara despre aceste din urmă aspecte prin adresa noastră nr. 1677/26.06.2020.
Ca atare, nu-i pot fi imputate conducerii societății nici rezultatele financiare actuale și nici producerea incendiului din data de 13.02.2021, din Piața Timișoara 700”, mai scrie în comunicatul transmis de Piețe S.A..
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XFritz, te cam domina interlopul, tu reactionezi ca o vanzatoare de flori, fara sa ai imaginea si imformatiile necesare, ia,, interlopu’,, te executa. In concluzie Fritz, incendiul se imputa PMT deci tie. ok o sa aud ca nu a facut Robu. deja esti de 6 luni ales ca Primar, este penibil sa tot arunci pe Robu.
-
Adevarul e ca ai dreptate Cosmine. Tu daca erai in locul lui rezolvai absolut toate problemele ce nu s-au rezolvat de 30 de ani in doar 6 luni.Pentru ca tu esti genul de manager care stie ca 9 mame pot face un copil in doar 1 luna, asta inseamna sa fi smecher, bravo tie Cosmine.
-
corect !
-
Intre 30 Octombrie si 14 Februarie sunt 3 luni si 15 zile, cum ati ajuns la 6 luni?
-
Nu supraestima nivelul de matematica al postacilor anti-Fritz. Dupa prima saptamana ei calculau o luna, dupa 3 le iese 6. Cam in 3 luni se face anul…
-
ore suplimentare tinere ! :))
-
-
cosmine mai invata sa numeri pe degete tale lunile de cand este Fritz primar! Abia in 28 octombrie s-a pronuntat justitia anuland contestatia lui Robu depusa prin politrucii sai. Deci din noiembrie in februarie nu sunt 6 luni. Si pentru ca esti prost informat mai citeste declaratia lui Nasleu care afirma ca in ultimii 12 ani nu s-a facut nici o investie majora la Piete. Uitucule cine a fost in ultimii OPT ani de zile primar? Daca nu sti dute la doctor sa-ti recomande pastile de memorie
Ei tioane,cum nu musti tu mana care te hraneste…Dupa ce Bogdan Marta a fost ,,cooptat,, in echipa lui donimic,ti s-a pus botnita.Super presa mai esti si tu…
Voi l-ati pus pe asta primar,tion.opinia,presalert si vocea timisului.
Voi un an ati dat in robu si i-ati facut astuia ilegal campanie.
Acum vedem cum va primiti rasplata.
Sa va fie rusine vandutilor.
-
Robu a pierdut alegerile pe barba lui, nu l-a bătut fritz, s-a bătut singur
-
Mare dreptate ai ,cenzureaza ce nu le convine.
-
Un comentariu ce pune clar degetul pe rana si care trebuie sa dea de gindit multor timisoreni,
-
Bagi comentariul asta la toate articolele? Voi postacii de serviciu sunteti chiar amuzanti.
-
Exact, Johnny_B!
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in esenta, comentariul lui se aplica FIX INVERS, si anume:
1. Tion NU cenzureaza comentariile si injuraturile postacilor, dar cenzureaza comentarii scrise ok daca sunt anti-pesede sau anti-aur.
2. Tot Tion ABIA A MENTIONAT micut si jos de tot faptul ca “domn’ director” isi permite DIN NOU sa injure primarul in public. Orice publicatie normala ar fi scris un titlu mare si gras, ca sa il faca de ras si sa se vada clar pentru toti ce… caracter plin de “cultura si civilizatie” a pus zeRobu pe post de director, dar ei nu… poate le e frica.
-
nu se lasa asa usor dus securistul!!
-
Ți se pare ca Șpriț are vreo treabă cu ce se întâmplă cu orașul asta și lumea în care trăim? E depășit săracu și toate sunt peste capacitățile lui. Oricum este evident ca numai pupă nici un mandat : a fost prima și ultima lui șansă ca primar să vină cu o altfel de gândire, pregătire și viziune, dar omul e egal cu 0. Mai trist este ca nici unul nu e capabil să facă din orașul asta ce ar fi trebuit să fie.
-
Rares, nu ne intereseaza parerile tale de analfabet.
-
Fritz demisia!
Fritz incepe cu abuzurile de dat afara pe unii si pe altii se aude ca va modifica organigrama si vor fi dati afara functionari publici .
-
Sa ii dea afara, dupa sa le plateasca echivalentul salariilor pe intreaga perioada de proces plus despagubiri plus cheltuieli de judecata.. Sa schimbe organigrama, inseamna sa desfinteze cateva posturi, oricum ar avea obligatie legala sa propuna incadrarea in munca in alt post a respectivilor functionari… Spritz(sia) de la Mesia ar trebui intai sa stapaneasca legislatia, precum si functionarii publici sa isi cunoasca drepturile si statutul, asa n-ar mai sta cu sabia imaginara la cap, nici unii nici altii nu cunosc reglementarile referitoare la functionarii publici. Ori le stie Spritzy si va face delegarile detasarile clasice asa sa vada gura heitarilor Usristi ca a facut ceva desi s-a scarpinat cu mana dreapta la urechea stanga. Toti ce l-au votat de asemenea niste habarnisti, care nu stiau ca in spatele acestor promisiuni nu prea existau baze legale sa le poata duce la indeplinire… desi na, Usristii astia incep sa fie asemenea pesedistior de care s-au folosit pentru a-si face campanie…si sa ramana la primarie bani suficienti pentru despagubiri si altele…
-
Pai de asta l-a votat lumea, sa dea afara aparatul public supradimensionat, toate cunostiintele aduse pe pupe in primărie și structurile aferente
Orar in piața 6-18 ? Pai piața era deschisă și funcțională 24/24 și 7/7. Miroase a penal … In alta ordine de idei, DESFIINȚAȚI structura Piețe SA. Sunt o întreaga organigrama de oameni inutili, incompetenți, șpăgari, etc, care nu fac nimic constructiv, doar ÎNCASEAZĂ și gestionează prost ! Un departament in Primărie cu 2-3 oameni COMPETENTI ar face o treaba mult mai buna.
naslau….go…!
caracter infect….din cauza ta sa dus si robu.
-
asa este
talharul Nasleu, mana dreapta a lu robu
Instalatia electrica nu se poate “repara” sau “intretine” ?
Oare de ce nu desființați aceasta “Administrație” a piețelor ? Și-așa este falimentara, zeci de oameni plătiți inutil, nu generează nicio plus-valoare, sunt securizați prin contacte care le asigura inactiunea, etc. Piețele din Timișoara sunt O RUSINE ! Ce rezultate au acești bugetari ? ZERO !
“Priecenu'” lu’ Boncu ,care ia pus camere in casa nu se lasa usor de primarie. DNA cam doarme la Timisoara de mult timp. Am obosit de atatia talhari si interlopi in institutiile publice din Timisoara. Ca asta inca sunt o gramada prin instituti pe care nu are curajul sa-i deranjeze nimeni. DNA TREZESTETE nu mai juca soliter si candy crash prin birouri.
-
pai de oamenii din servicii sub acoperire NU au voie sa se lege
Cat timp vechile structuri din care face parte si Nasleu vor ramane la putere, puteti sa-i suflati 1 kg de pene la interlop. N-am auzit inca un partid care sa ceara schimbarea legii de organizare a serviciilor, care ne conduc din 90 pana acum, si nicide o incercare de a readuce controlul asupra lor la parlament . Si dupa cum se arata, ne vor conduce cu brio si de acum inainte.
Fritz e cam depasit de situatie. Usor confuz. Unde e fusta lui mama? Sa ne ascundem usor. Ne-am cam luat-o in freza cu acest Witz. Ein Papagai.
-
DNA, să vină sa te ia!
Esenta problemei consta in abordarea “romaneasca” a problemei: se inchiriaza un spatiu pentru vanzarea florilor, o marfa sensibila la frig, si se pretinde plata chiriei 365 de zile pe an, desi exista multe zile friguroase in aceasta perioada. Iar vanzatorilor li se comunica in stilul ceausist: “va descurcati voi”. Si ei se descurca cu aeroterme. O situatie cunoscuta de ani de zile, dar Administratia Pietelor n-a facut nimic pentru a fi in stare sa ofere curent electric la parametri necesari. Prea ocupati cu platit mii de euro prietenilor pentru casute de lemn temporar folosite, prea ocupati cu dedicatii de manele pentru Robu. Iar cand Robu pierde alegerile, baga Nasleu contestatii, doar-doar ramane primarul ZERO pe tronul imparatiei.
Dl. Fritz ,avem la Administrația Cimitirele pile pt. Dvs. ,alee centrală. Nu te poți atinge de Nasleu de la Obreja .
( pamflet )
( pamflet )
Tehnic este imposibil sa suprasoliciti o instalatie electrica conforma intrucat aceasta este dotata cu sigurante dimensionate sa “sara” mult inainte sa se supraincalzeasca sau sa ia foc vreun cablu.
Pe de alta parte, daca comerciantii au utilizat prelungitoare ieftine cu cablu subtire din aluminiu cumparate din comert, va trebui aflat cine le-a pus pe piata si recuperate daunele.
-
yycre cuzero neuroni tu confunzi cablurile din pereti cu cele din prelungitoare. Nu prelungitoarele cu fir de aluminiu sunt cauza incendiului pentru ca acest tip de cablu nu exista la un prelungitor flexibil pentru ca se rupe imediat! Sectiunea transversala a firelor chiar si de Cu a fost prea mica pentru amperajul consumatorilor
-
Nu confund nimic. Eu am vorbit despre doua lucruri distincte:
-instalatia fixa care este dimensionata pentru o putere data (cabluri interior/exterior/ingropate, sigurante, etc). Siguranta este dimensionata sa sara daca conectezi consumatori cu putere prea mare sau se produce un scurt-circuit. De asemenea, fiind zona umeda, trebuia sa aiba si protectie diferentiala.
-prelungitoarele sau alte aparate neconforme.Nu stiu care dintre ele a declansat incendiul, dar ar fi interesant de aflat. Cea mai probabila cauza am presupus ca ar putea fi vreun prelungitor chinezesc ieftin, cu cablu subtire de aluminiu, din cele pe care le poti cumpara pe fasia Gaza.
-
Mr Cox e din nou in centrul atentiei 🤣🤣🤣
Hotule, mincinosule!
La puscarie cu oameni influienti si ne la locul lor
Piata 700. De ce se numeste asa? A fost infiintata cu ocazia a 700 de ani de atestare documentara a orasului Timisoara. Era prin anii ’70 si a venit Ceausescu de a inaugurat-o.
O tara fără legi sau mai bine spus fără autorități care sa reacționeze sau sa tina în frâu funcționarii, primarii și directorasii numiți toți politic, cu imunități, cu mega drepturi, cu tupeu știind ca nimeni nu le poate face nimic. Despre ce schimbări vorbiți? vedeți voi primari, directori săraciti în urma unor masuri luate de autoritățile statului pentru anumite fapte săvârșite în executarea mandatelor avute. Votul dat este doar o perdea, o manta de care cei enumerați se folosesc pentru a-și întări poziția sociala. Ușor, ușor serviciile au oameni cam peste tot și noi credem ca cineva ii va cauta,cand de fapt acest lucru nu poate avea loc tocmai din aceasta cauza.
Nu ati inteles nimic din romanica. Nici cei care ati fost votati, nici cei care ati votat.
Administratia e cu totul si cu totul altceva decat o firma. La o firma poti sa angajezi cati vrei tu, sa dai afara, sa dai bonusuri, sa te iei de angajat daca nu lucreaza, sa ii dai altceva de lucru etc. La stat au fisa postului si daca nu vor sa munceasca se tin cu dintii de ea, nu ai voie sa ii dai afara, nu ai voie sa ii penalizezi sau sa ii motivezi etc. Poti sa fii directorul lu’ directorul, patronul lu’ patronul, sa ai afaceri de milioane de euro, firme de sute de oameni, adica un extra bun manager si sa iti prinzi urechiile intr-o primarie de 20 de oameni.
Diferenta de la privat la stat e ca de la medicina la drept sau inginerie sau economie sau ce vreti voi.
Inteleg ca primarul se voteaza, dar toti de sub el, de la viceprimari, la consilieri, la city manager, la directori trebuie sa fie oameni care au lucrat macar 2-3 ani la stat si care au invatat pe lege si pe cutume cum functioneaza administratia.
Cand vii cu din astia ca usreii, la o varsta frageda, fara experienta suficienta nici macar in privat te vor manca toti nasleii, aurelianele, culitii, astia cu functii, pana la mirela toc care a tinut piept de una singura lu robu. Cand se dau astia cu curul de pamant o sa urle la luna toti bebelusii lui fritz, exact cum face nasleu acuma.
Wow, asta are fata de infractor cu acte in regula.Ar trebui sa ii dati 10 ani fara sa-l intrebati de sanatate.
Te-am votat dle fritz, dar ar trebui sa eliminati astfel de elemente gen nasleu si sunt sigur ca mai sunt si altii.
chestia asta cu rugatul sa-si dea demisia – ha ha ha, imi vine sa rad.
Pai demisia de onoare exista doar printre gentlemani, asta insa este un infractor, daca nu-l dati afara ca pe-un dinte stricat va va fi acolo forever!
NU sunt adeptul fortei, insa asta trebuie data fara fortat, mai ales ca are un mormam de kkt uri de pe vremea robului si deci poate fi agatat!
faceti treaba dle Fritz, caci de asta ati venit!
Nasleu e inca activ , deci in urmatori 10 ani nu aveti ce face dacat sa dati comenturi online. E protejat omul de mult timp.
nasleu nu a avut timp sa se ocupe de piete pentru ca era aghiotantul robului si storcea banii de la piete pentru a finanta campania tatucului care il unse director iar dupa alegeri fabrica contestatii in instanta doar doar va pierde Fritz astfel incat sa-l readuca pe Lae inapoi pe tron
Daca Fritz mai lucreaza cu oamenii pardon interlopii lui ROBU inseamna ca FRITZ e un PUSSY adica pisica mica !!!
-
Nu cred c-a avut timp sa-i cunoasca si sa-i identifice ca “interlopii lu’ Robu”. Gandeste-te ca are in subordine cateva sute de angajati in primarie, plus inca vreo 50 de directori precum Naselu. De asemenea, are de gestionat si cateva sute de contracte, proiecte si probleme de interes local.
Ma fratilor i-a cerut deja demisia. Daca nu o da poate sa incerce sa-l dea afara daca se dovedeste ca cei de la Piețe S.A. sunt si ei vinovati, altfel legal nu are ce sa ii faca.
Voi aveti impresia ca se poate oricine da afara asa cum canta unul sau altul.
Nu vedeti cati au fost dati afara si au contestat in instanta dupa care au castigat si au primiti o gramada de bani despagubiri plus ca au fost pusi iar in functie.
Si cu piata Badea Cartan cum ramane? Au aruncat bani pe studii de fezabilitate, ba chiar au si inceput lucrarile si dupa si-au dat seama ca nu se poate. Banii aia ii da inapoi rahatelul asta? doar pt tampenia aia trebuia sa plece.
I. Nasleu = scuze, explicatii si alte aberatii?
de cand este el director la piete, cate sesizari legale si inregistrate a facut la primarie, cu privire la nevoia de investitii ??
orice director normal la cap, cand vede ca ceva nu functioneaza cum trebuie, incepe sa ia masuri sau sa faca rapoarte oficiale si audituri sa dovedeasca necesitatea investitiilor!
I. Nasleu- te rog sa ne arati cate rapoarte si audituri / plangeri ai inregistrat la primarie prin care sa dovedesti ca ai cerut bani ptr investitii ??
daca nu ai facut aceste lucruri sus mentionate, insemna ca esti incompetent!
adica, nu esti omul potrivit ptr o astfel de functie!
vii si ne dai explicatii aiurite, cu legea care zice ca primaria face investia…dar TU esti director!
Ai gugetat investitii in acesta piata de flori ???
sa iasa pietarii in fata si sa spuna, cata shpaga ai tot primit de la ei, ca sa ii lasi sa foloseasca ilegal instalatiile de inaclzire?
I.Nasleu = demisia!
Oricum nu-l suporta pe Nasleu si va cauta pe orice motiv sa il schimbe …..mergand si pe abuz sau inscenari , ideea e ca Fritz doar stie sa schimbe si ce merg bine ….. nu conteaza si daca e un lucru bun…..pe motiv ca e facut Ronu si de PNL- isti , deja politizeaza primaria pune la conducere USR-isti , schimba, muta functionari ca nu sunt de ai lui USR-isti , mi se pare penibil sa faci treaba asta ……,, daca nu esti USR-ist nu ai ce cauta cu noi ” )) FUNCTIONARUL PUBLIC NU ARE DE CE SA FACA POLITICA ! ii este interzis prin lege si toate principiile din Codul Administrativ.
Robu cat de nebun a fost nu a dat afara pe nimeni , Fritz o va face pntru ca….. nu are caracter, va trebui sa ganditi USR -este ca sa va mearga bine.