Inspectorul şcolar general de Timiş Aura Danielescu cere să se găsească alte metode pentru a stopa chiulul, nu vaselina.
„Nu agreăm ce s-a întâmplat acolo. Este clar că unitatea de învăţământ a înregistrat unele probleme vizavi de numărul de absenţe. Au fost consiliaţi colegii din cele două unităţi de învăţământ – Vlaicu (care funcţionează în acel spaţiu cu şase clase) şi Branişte, şi în acest sens încercăm să determinăm familia din care provine copilul să înţeleagă că nu este normal ca niciunul dintre tinerii de acolo să escaladeze un gard de doi metri. Nu tolerăm aşa ceva, însă noi ne centrăm atenţia asupra copilului, să vedem de ce s-a ajuns în asemenea situaţie şi încercăm să-l ajutăm pe el”, spune Aura Danielescu.
A fost trimisă o delegaţie din partea Inspectoratului Şcolar Timiş la școala din Lugoj.
„S-au purtat discuţii cu colegii cadre didactice, încercând să facem un plan de măsuri care să determine reducerea absenţelor. Este clar că acolo este o problemă – când vor gândi o strategie vor pleca de la a avea discuţii în orele de dirigenţie, vor avea discuţii cu familiile copilului, inclusiv discuţii ale copilului cu psihologul, vor identifica problema şi vor încerca să vină în sprijinul acestui copil. Sunt alte soluţii pe care pot să le găsească pentru a reduce numărul de absenţe, nu neapărat de a aplica un strat de vaselină pe gard. Nu asta cred că asta este soluţia. Sunt copii care fac naveta, copii care provin din mediul rural, trebuie identificate situaţiile care au dus la absenţele celor de la Branişte – Lugoj”, spune inspectorul şcolar general de Timiş.
Alte articole pe aceeași temă:
Se intampla la un liceu din Timis. Au uns gardul cu vaselina ca sa opreasca chiulul elevilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!