Micuța are 12 ani și locuiește în Denta împreună cu bunicii, după ce mama ei a plecat la muncă în străinătate. Este un copil cuminte și normal, spun anchetatorii, iar marți mergea spre casa unor cunoștințe de-ale familiei. La un moment dat, a fost abordată de italianul de 55 de ani, patronul unui magazin din localitate, care era atât de beat încât abia se mai putea ține pe picioare. Bărbatul a început să îi facă avansuri fetei și chiar și-a dat pantalonii jos în plină stradă. Fetița a luat-o la fugă cu italianul pe urmele ei și, la un moment dat, după ce a reușit să scape, s-a întâlnit cu o cunoștință căreia i-a povestit totul plângând. Copilul a fost dus acasă acolo unde i-a povestit întâmplarea şi bunicii, iar miercuri, cele două au mers la Postul de Poliție din Denta acolo unde au depus o plângere.
Oamenii legii l-au identificat rapid pe suspect și l-au chemat la audieri. Va da explicații polițiștilor abia joi. Și asta pentru că la postul de poliție va veni însoțit de un avocat, dar și de un translator pentru cazul în care italianul va uita brusc limba română în fața polițiștilor. Între timp, pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!