„Vizita mea aici vine cu 10-15 ani întârziere, pentru că acum 10-15 ani oamenii de afaceri italieni cunoşteau foarte bine România, în special Timişoara. Relaţiile de colaborare între ţările noastre au fost oarecum instinctive, iar pentru a aborda problema globalizării trebuie să fim mai creativi. În ansamblu, colaborările noastre merg bine. Avem mulţi studenţi italieni la Timişoara şi sunt mulţi sutdenţi români în Italia, dar ar trebui să ne mai întâlnim din când în când pentru a vedea unde ne situăm. Azi (joi, n.r.) vom avea o întâlnire importantă la Universitatea de Vest Timişoara, cu reprezentanţi ai mediului universitar, dar şi cu reprezentanţi ai altor instituţii de cultură precum muzee, teatre, filarmonica şi vom vedea ce colaborări se pot stabili”, a precizat ministrul Giancarlo Galan.
Un alt subiect abordat la întâlnirea cu prefectul a fost cel al delocalizării firmelor italiene, care în ultima vreme sunt atrase de condiţiile din Serbia. „Am dori să ştim dacă, împreună cu autorităţile locale din Timiş, putem găsi modalităţi, eventual reducerea fiscalităţii, pentru ca Serbia să nu mai fie aşa atractivă pentru investitorii italieni”, au spus reprezentanţii Italiei, iar prefectul Mircea Băcală a răspuns: „cu siguranţă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!