Angajatorii din județul Timiș, atât instituții cât și firme private, trebuie să respecte noile modificări legislative apărute în Codul muncii.
Ileana Mogoșanu, directorul adjunct al ITM Timiș, ne-a spus că prevederile se referă la art. 17 alin.(3) din Codul muncii, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 283/2022. Astfel, o persoană selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, va fi informată/informat cu privire unele elemente.
Aceasta a precizat că este vorba despre:
- a) identitatea părților;
- b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea că salariatul să își desfășoare activitatea în locuri de muncă diferite, precum și dacă deplasarea între acestea este asigurată sau decontată de către angajator, după caz;
- c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;
- d) funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului;
- e) criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
- f) riscurile specifice postului;
- g) data de la care contractul urmează să își producă efectele;
- h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora;
- i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;
- j) condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia;
- k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, evidențiate separat, periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul și metoda de plată;
- l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și/sau ore/săptămână, condițiile de efectuare și de compensare sau de plată a orelor suplimentare, precum și, dacă este cazul, modalitățile de organizare a muncii în schimburi;
- m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului;
- n) durata și condițiile perioadei de probă, dacă există.
- o) procedurile privind utilizarea semnăturii electronice, semnăturii electronice avansate și semnăturii electronice calificate.
- p) dreptul și condițiile privind formarea profesională oferită de angajator;
- q) suportarea de către angajator a asigurării medicale private, a contribuțiilor suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupațională a salariatului, în condițiile legii, precum și acordarea, din inițiativa angajatorului, a oricăror alte drepturi, atunci când acestea constituie avantaje în bani acordate sau plătite de angajator salariatului că urmare a activității profesionale a acestuia.
Ileana Mogoșanu, directorul adjunct al ITM Timiș, ne-a mai informat că, potrivit art. 17 alin. (2) din Codul muncii, obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării sau a salariatului se consideră îndeplinită de către angajator în momentul semnării contractului individual de muncă sau a actului adițional, după caz.
Conform acesteia, angajatorii care încalcă noile prevederi sunt pasibili de amendă cuprinsă între 4.000 și 8.000 de lei.
Pe aceeași temă:
Zeci de reclamații la ITM. Unii angajați din Timiș își consideră încălcate drepturile
Angajatorii din Timiș, amendați dacă nu acordă concediul de îngrijitor
Criză de forță de muncă în Timiș. Cei mai mulți angajați, „importați” din Nepal
Trimite articolul
XDegeaba dacă nu ii verifică nimeni!