”Ai Lăv Iu”, musical scris de Jimmy Roberts şi Joe DiPietro şi regizat de Puskás Zoltán la Teatrul Maghiar din Timișoara, a adus pe scena din Parcul Rozelor, întru delectarea publicului, un puzzle de situații, de la schemele arhicunoscute ale seducției, la cele mai absurde fantezii, în stare să pledeze irezistibil pentru romantismul pur, pentru ca în clipa următoare să demoleze brutal miturile legate, astăzi, de ”instituția cuplului”.
Această deconstruire postmodernă a ”jocurilor iubirii” a fost interpretată de patru actori cu incontestabilă vocație muzicală: Molnos Andras Csaba, Eder Eniko, Kiss Attila și Borbely B. Emilia. În jocul lor, măcar pentru o clipă, în secret, s-a putut recunoaște orice spectator care „a căzut vreodată în bot la uşa dragostei”, oricine a simțit fiorii dragostei, chinurile timidității și ridicolul agățatului, trădările, capcanele, stratagemele, tirania libidoului și toate celelalte delicii ce otrăvesc săgețile lui Cupidon. Că nu-i iubirea pe roze mereu, dar cine n-a spus, măcar o dată-n viață, în felul lui, ”Ai Lăv Iu”?
Citiți principiile noastre de moderare aici!