Jaful s-a petrecut spre dimineață, în zona industrială din apropierea Aeroportului Timișoara. Persoane necunoscute au forțat unul dintre geamurile depozitului pentru a avea acces înăuntru. Au mers direct la seif, pe care l-au luat și au fugit din clădire. Totul, spun surse din cadrul anchetei, ar fi durat numai patru minute, timp în care hoții au intrat, au luat casa cu bani și au plecat.
„In cursul nopții, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prind efracție într-o societate comercială, iar din interior ar fi sustras un seif în care se aflau 600.000 de lei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii de furt calificat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Nu este prima dată când reprezentanții firmei de curierat sunt călcați de hoți. La sfârșitul lui 2016 un alt sediu din Timișoara al societății comerciale a fost jefuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!