Magazinul jefuit este amplasat pe strada Mihail Jora, în Complexul Studenţesc din Timisoara. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 35-40 de ani, a intrat peste vânzător înarmat cu un cuţit. După ce l-a ameninţat, a reuşit să fugă cu o parte din bani şi mai multe produse etnobotanice.
“Am avut noroc că nu mi-a băgat cuţitul în gât. De aproximativ o săptămână tot vine şi cumpără de la noi. Astăzi, pe la ora 23, era disperat. Nu avea decât 10 lei şi nu avea marfă. Am pus 8 lei de la mine şi i-am dat. Acum a venit spre dimineaţă şi după ce m-a ameninţat cu cuţitul a fugit”, spune vânzătorul magazinului.
Jaful a durat numai câteva minute şi s-a petrecut în timp ce colegul vânzătorului dormea într-o cameră alăturată. “Nu am auzit nimic. Dormeam şi uşa era închisă, când m-am trezit şi am ieşit din cameră nu mai era nimeni aici”, spune celălalt angajat al magazinului.
Poliţiştii au sosit de urgenţă la faţa locului. Ei au început acum o anchetă şi verifică povestea vânzătorului jefuit. Angajaţii celorlalte magazine amplasate în imediata vecinătate a societăţii prădate nu au auzit şi nu au văzut nimic.
UPDATE. Polițiștii au emis deja și primele semnalmente ale suspectului de tâlhărie. Acesta are aproximativ 1,80-1,85 m înălțime, fața rotundă, aproximativ 100 de kilograme și o vârstă cuprinsă între 36 și 38 de ani. În momentul atacului el era îmbrăcat într-un tricou de culoare neagră. Imediat după ce a jefuit magazinul de etnobotanice suspectul a plecat cu o mașină cel mai probabil de fabricație franceză, în două uși, de culoare albă și cu plafon negru. Potrivit autorităților, autoturismul are luneta spartă după ce vânzătorul a reușit să arunce în el cu o cheie mecanică, în timp ce tâlharul demara în trombă.
Jaf intr-un magazin de mezeluri din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!